Prima ţară care consumă peste 10.000 de miliarde de kWh într-un an. Depășește cu mult SUA și Uniunea Europeană

62587823

Consumul total de energie electrică al Chinei a depăşit anul trecut, pentru prima dată, pragul de 10.000 de miliarde de kilowaţi-oră (kWh), mai mult decât dublu faţă de cel al Statelor Unite.

Consumul de energie electrică al gigantului asiatic a ajuns la 10.360 miliarde de kWh anul trecut, o creştere de 5% faţă de anul precedent, ceea ce face din China prima ţară din lume care depăşeşte acest prag, şi depăşind consumul combinat al Uniunii Europene, Rusiei, Indiei şi Japoniei, conform cifrelor publicate sâmbătă de Administraţia Naţională a Energiei (NEA) şi preluate de televiziunea de stat CCTV, transmite EFE.

Sectorul secundar a avut cea mai mare pondere în consumul de energie electrică al Chinei în 2025, cu 6.630 miliarde de kWh (+3,7% faţă de anul precedent), urmat de sectorul terţiar cu 1.990 miliarde de kWh (+8,2%), consumul rezidenţial urban şi rural cu 1.580 miliarde de kWh (+6,3%) şi sectorul primar cu 149,4 miliarde de kWh (+9,9%), potrivit Agenţiei Naţionale a Energiei.

În cadrul sectorului terţiar, consumul de electricitate al serviciilor de încărcare şi înlocuire a bateriilor, precum şi consumul în sectoarele de transmitere a informaţiilor, software şi servicii de tehnologia informaţiei, a crescut cu 48,8%, respectiv 17%, "devenind principalii factori ai creşterii" consumului de electricitate, a precizat NEA. 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62606768
Englezii care au și altă cetățenie vor trebui să prezinte pașaportul britanic la întoarcerea în Regatul Unit
Cetățenii britanici care dețin și o altă cetățenie vor fi în curând obligați să intre în Regatul Unit exclusiv cu documente britanice, deoarece modificările de reglementare intră în vigoare începând cu 25 februarie.  
62606767
André Ventura, favorit surpriză în primul tur al alegerilor în Portugalia. Candidatul extremei drepte conduce sondajele
Campania pentru primul tur al prezidențialelor din Portugalia s-a încheiat, cu candidatul extremei drepte, André Ventura, văzut drept favorit pentru duminică. Situație fără precedent, deși șansele lui de a câștiga turul doi rămân reduse.
62584237
Rusia susține că a doborât 99 de drone ucrainene. Majoritatea au fost interceptate deasupra Mării Negre
Apărarea aeriană rusească a doborât 99 de drone ucrainene cu aripi fixe în noaptea de vineri spre sâmbătă în cinci regiuni şi deasupra Mării Negre şi a Mării Azov, potrivit Ministerului rus al Apărării, informează sâmbătă EFE.