Prima reacție a președintelui Al-Assad după atacul SUA și al aliaților, în Siria

61725020

Președintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat, după atacurile desfăşurate în cursul nopţii de SUA, Franţa şi Marea Britanie asupra unor baze militare din Siria, că este “mai determinat ca oricând să lupte împotriva terorismului”.

“Agresiunile care au avut loc sâmbătă noapte va determina poporul sirian să continue lupta împotriva terorsmului”, a fost prima reacție a liderului de la Damasc, într-o convorbire telefonică cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, scrie Arabnews.com.

Anterior, preşedinţia siriană a postat pe Twitter un scurt video care îl arată pe preşedintele Bashar al-Assad venind la birou, cu comentariul „o dimineaţă liniştită”.

Armata siriană a confirmat sâmbătă că unele dintre posturile sale au fost lovite de cele peste 100 de rachete lansate în cursul nopţii de forţele americane, britanice şi franceze, relatează dpa. În comunicat se mai menţionează, totuşi, că forţele de apărare siriene au reuşit să doboare majoritatea rachetelor, contracarând atacul cu “mare eficienţă”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61933068
Cum s-a răzbunat un italian pe amanta sa româncă, după ce femeia a încercat să-l șantajeze
O româncă stabilită în Italia a fost arestată, după ce a ajuns în atenția carabinierilor pentru că și-a șantajat amantul italian.
61953332
Franţa ameninţă regimul al-Assad cu un nou atac, "dacă linia roşie va fi încălcată"
Atacurile occidentale din Siria au distrus "o bună parte din arsenalul chimic" al regimului de la Damasc, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, potrivit AFP.
61921154
Urmările atacului din Siria. Rusia și Iran vs. SUA, NATO, UE și Turcia
În timp ce Rusia condamnă atacul împotriva Siriei, Occidentul își exprimă susținerea față de acţiunea hotărâtă a aliaţilor, iar NATO speră că va avea efectul scontat - acela de a-l descuraja pe președintele sirian să mai folosească arme chimice.