Preşedintele Lukaşenko acuză Ucraina că încearcă "să târască" NATO în război

62304378
Shutterstock

Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a acuzat joi Ucraina că încearcă "să târască" cu orice preţ NATO în conflictul armat cu Rusia, a transmis agenţia oficială BELTA.

"Toate agenţiile forţelor de securitate remarcă o creştere a numărului de provocări în apropierea frontierei de stat. Ucraina, sub orice pretext, încearcă să târască trupele statelor membre ale NATO în conflict", a susţinut Lukaşenko în cadrul unei reuniuni cu privire la situaţia politico-militară din proximitatea Belarus, notează EFE.

În opinia sa, o dovadă în acest sens o reprezintă căderea unei rachete pe teritoriul Poloniei, despre care iniţial Occidentul a crezut că este de provenienţă rusească, însă ulterior a exprimat opinia că dispozitivul ar fi putut fi lansat de Ucraina şi a căzut din greşeală pe teritoriul polonez.

Lukaşenko a insistat că Belarusul "a reuşit până acum să evite ca un adversar potenţial să folosească forţa militară împotriva ţării" sale.

Totuşi, liderul autocrat de la Minsk a cerut agenţiilor de apărare din Belarus să continue să monitorizeze constant orice indiciu privind o posibilă "pregătire a unei agresiuni directe împotriva ţării noastre".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62307174
Încă un pachet exploziv a fost descoperit la o bază a forţelor aeriene din Madrid

Agenţii de securitate de la baza aeriană Torrejón de Ardoz din Madrid au detectat joi dimineaţa pe scaner un pachet cu bombă trimis prin poştă Centrului de Sateliţi, care este situat în aceste unităţi militare.

62298328
Serghei Lavrov: Vechile relații cu Occidentul nu vor fi restabilite

Restabilirea relațiilor dintre Rusia și Occident în domeniul securității europeane nu se va mai produce, având în vedere acțiunile actuale atât ale Occidentului, cât și ale OSCE, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, scrie Ria Novosti.

62307170
Reacția Rusiei după ce Germania a recunoscut Holodomorul drept genocid. „Este o încercare a lor de a ascunde trecutul nazist”

Rusia a anunţat joi că decizia Parlamentului german de a recunoaşte foametea din Ucraina din 1932-1933 ca genocid impus de sovietici a fost o provocare anti-rusă şi o încercare a Germaniei de a ascunde trecutul nazist.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.