Preşedintele Ecuadorului a declarat stare de urgenţă regională. Cinci polițiști au fost uciși în atacuri cu explozibili

62300022
AFP

Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a declarat starea de urgență în două provincii, după ce cel puțin cinci polițiști au fost uciși, marți, în atacuri cu explozibili ca răspuns la transferurile de deţinuţi din penitenciarele supraaglomerate.

Lasso, un conservator, a acuzat în repetate rânduri violenţele, inclusiv în interiorul închisorilor, ca fiind represalii ale bandelor de traficanţi de droguri pentru eforturile guvernului său de a combate acest trafic, potrivit News.ro, care citează.

Ecuadorul este un punct de tranzit pentru drogurile destinate Statelor Unite şi Europei.

Atacurile din timpul nopţii şi de marţi dimineaţa devreme, inclusiv nouă explozii în două oraşe, au fost o declaraţie deschisă de război din partea bandelor, a declarat Lasso într-un discurs video.

"Ceea ce s-a întâmplat între noaptea trecută şi astăzi în Guayaquil şi Esmeraldas arată în mod clar limitele pe care crima organizată transnaţională este dispusă să le depăşească", a declarat Lasso.

"Luăm măsuri care îi îngrijorează, de unde şi reacţia violentă", a adăugat acesta.

El a declarat stare de urgenţă în provinciile Guayas şi Esmeraldas, unde forţele de securitate vor intensifica operaţiunile, iar starea de asediu va intra în vigoare începând cu ora locală 21.00.

Lasso, care şi-a anulat o călătorie personală în Statele Unite din cauza atacurilor, a folosit în mod repetat declaraţiile de urgenţă pentru a încerca să contracareze violenţa.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62290146
Armata ucraineană susţine că Iranul intenţionează să trimită drone de atac sofisticate Arash-2 în Rusia
Serviciile de informaţii militare ucrainene au declarat, marţi, că Iranul intenţionează să trimită peste 200 de drone de luptă forţelor ruseşti, inclusiv noua dronă de luptă iraniană Arash-2.  
62293078
Coreea de Nord a lansat ”cel puţin zece rachete”. Președintele sud coreean: O "invazie teritorială de facto"
Coreea de Nord a lansat, miercuri, cel puţin zece rachete de diferite tipuri de pe coastele sale de est şi de vest, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale din Coreea de Sud, care a răspuns cu trei rachete aer-sol.  
62266040
Medvedev: Doar victoria definitivă a Rusiei în Ucraina va fi o garanție împotriva unui conflict mondial
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a făcut o nouă declarație halucinantă în privința războiului din Ucraina și, totodată, a trimis un nou avertisment Occidentului.