Preşedintele din Zimbabwe a anunţat înfiinţarea unei agenţii spaţiale

61972460
Agerpres

Preşedintele statului Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, a anunţat marţi crearea unei agenţii spaţiale naţionale menite să devină un ''instrument de modernizare şi industrializare a ţării'', cu trei săptămâni înainte de viitoarele alegeri generale.

"Noua noastră traiectorie economică trebuie să se bazeze pe o exploatare judicioasă a resurselor noastre naturale şi pe o industrializare bazată pe materii prime", a declarat Mnangagwa, referindu-se în special la agricultură.

Viitoarea agenţie va avea drept misiune desfăşurarea de sateliţi de observare a Terrei şi de navigaţie care ar urma să amelioreze rezultatele din agricultură, explorarea minieră, supravegherea sanitară şi a faunei, a mai spus şeful statului.

Emmerson Mnangagwa i-a urmat la putere în Zimbabwe lui Robert Mugabe, care a fost forţat să demisioneze de armată şi de partidul său după 37 de ani la putere.

Noul preşedinte a promis să relanseze economia ţării, secătuită după regimul predecesorului său.

Emmerson Mnangagwa este favorit al alegerilor prezidenţiale de la 30 iulie, în condiţiile în care opoziţia este slăbită după moartea liderului său istoric, Morgan Tsvangirai, în luna februarie, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61972457
Autoritățile din Taiwan se pregătesc pentru taifunul Maria. 2.000 de persoane, evacuate

Peste 2.000 de persoane au fost evacuate, sute de zboruri au fost anulate și școli închise în mai multe orașe, în Taiwan, pe unde urmează să treacă taifunul Maria.

61971486
Britanicul otrăvit cu Noviciok e conştient. Prietena lui a murit duminică

Britanicul otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok în urmă cu zece zile şi-a recăpătat conştienţa şi se află în prezent în stare critică, dar stabilă, a anunţat marţi spitalul districtual din Salisbury.

61972448
Incident aviatic, în Africa de Sud. Sunt cel puțin 19 victime

Cel puțin 19 persoane au fost rănite, în apropierea orașului Pretoria din Africa de Sud, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.