Premierul Ungariei: Relaţiile cu Slovacia şi Serbia sunt foarte bune, dar nu şi cu România

61952235
Getty

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că relaţiile ţării sale cu Slovacia şi cu Serbia sunt excelente, lucru pe care nu poate să-l spună încă şi despre relaţiile cu România.

"Împărtăşesc această idee a descrierii situaţiei care se află în întrebarea dvs. Pot să spun că nici cei mai vârstnici nu-şi mai aduc aminte când a mai fost atât de bună relaţia ungaro-sârbească ca şi astăzi. Şi e greu să ne aducem aminte de vremurile în care relaţiile ungaro-slovace au fost atât de bune ca astăzi. Acelaşi lucru nu putem spune şi despre relaţiile ungaro-române", a spus, potrivit traducerii oficiale, Viktor Orban, răspunzând unei întrebări în care i se cerea să spună ce lipseşte pentru ca relaţiile maghiaro-române să fie la fel de bune ca cele ale Ungariei cu Slovacia şi cu Serbia.

Premierul Ungariei a adăugat că speră însă ca şi relaţiile cu România să fie în direcţia bună.

"Ungaria se află într-un proces de dezvoltare spectaculos. (...) Ungaria are rezultate din ce în ce mai palpabile şi într-un ritm din ce în ce mai real. Întrebarea este la ce foloseşte această putere în ţară, în stat. Ungaria a hotărât ca această capacitate crescută s-o investească în îmbunătăţirea relaţiilor cu vecinii, motiv pentru care am semnat o mulţime de acorduri, şi cu slovacii, şi cu sârbii, să vedem cum dezvoltăm regiunile transfrontaliere, cum lansăm investiţii comune, cum ar fi de exemplu drumul expres Budapesta-Belgrad.

Am lansat proiecte comune mari şi eu aşa văd, că vecinii noştri Croaţia, Serbia şi Slovacia consideră Ungaria ca pe o ţară de succes care îşi foloseşte puterea crescândă pentru stabilizarea regiunii şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu vecinii. (...) Eu sper că şi cu România vom ajunge într-o astfel de situaţie şi Ungaria, maghiarii, respectiv România se va folosi de acest excedent de putere pentru îmbunătăţirea relaţiilor noastre. Încă nu suntem într-o astfel de situaţie, dar sper că direcţia este bună", a mai menţionat Viktor Orban, potrivit Agerpres.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, vizitează, în perioada 8-10 mai, mai multe localităţi din Transilvania, la invitaţia UDMR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
62043759
Descoperirea șocantă făcută de 3 femei, după ce au cumpărat o cutie uriașă cu Lego. FOTO
Trei femei din Georgia au decoperit metamfetamină în valoare de 40.000 de dolari într-o cutie uriașă cu Lego, cumpărată dintr-un magazin din Carolina de Sud.
62033032
Româncă împușcată mortal de soțul italian. Ce îi mărturisise femeia
O româncă de 45 de ani a fost ucisă de soțul ei, un italian de 59 de ani, în Cave, lângă Roma.
62043100
De unde provine, de fapt, paharul din Game of Thrones. Patron: „Al naibii de dezgustător”
Momentul în care un pahar cu cafea a fost surprins într-o secvență din cel mai recent episod al serialului „Urzeala tronurilor/Game of Thrones” a stârnit numeroase controverse pe rețelele de socializare.