Premiera noului film de acțiune cu Gerard Butler și Morgan Freeman. Când apare în România

×
Publicitate

Explozii puternice, criminali vânaţi şi preşedintele Statelor Unite în pericol!

Nu vorbim, din fericire, despre un scenariu real, ci despre noul film de acţiune care îi are în prim-plan pe Morgan Freeman şi Gerard Butler.

Pelicula "Angel Has Fallen" va avea premieră în curând în cinematografele din România, iar Gerard Butler spune că vom fi uimţi de cascadoriile făcute de Morgan Freeman, chiar dacă are 81 de ani.      

"Angel Has Fallen" este cel de-al treilea şi ultimul capitol al poveştii de acţiune care îl are în centrul atenţiei pe agentul Mike Banning, interpretat de Gerard Butler. Actorul povesteşte cum a ţinut cu greu pasul cu Morgan Freeman, însărcinat cu rolul de preşedinte al Statelor Unite.

Gerard Butler, actor: "Mi-a fost teamă că o să-l omor pe Morgan Freeman. Dar la final a fost total opusul. Chiar a trebuit să îi spun să o lase mai uşor pentru că alerga foarte repede. E înalt, are peste 1.90 m înălţime, e mult mai înalt decât pare. Am fost surprins când l-am văzut cât este de înalt."

Starul de la Hollywood mărturiseşte că înaintea acestui rol a suferit ba de insomnii, ba de pe urma multor incidente, dar acest lucru s-a dovedit a fi de bun augur.

Gerard Butler, actor: "Da, mereu mă rănesc, în fiecare film. Nu există film de acţiune în care să nu mă rănesc. De fapt şi când m-am prezentat pentru acest film eram cam răvăşit pentru că tocmai ce avusesem un accident de motocicletă şi alte câteva incidente. Aşa că, în momentul în care am început filmările nu arătam prea bine, dar acest lucru m-a ajutat să intru mai repede în pielea personajului."

Personajul lui Gerard Butler e acuzat de tentativă de asasinare a preşedintelui american, aşa că pe parcursul filmului face tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Cum se va termina toată aventura, vom putea afla începând cu 23 august când filmul va avea premiera pe marile ecrane din România.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62069951
Bananele, pe cale de dispariţie şi tot mai scumpe. "Boala nu poate fi eradicată"

Sunt mari şanse ca în curând să găsim mai puţine banane pe rafturile magazinelor, iar preţul lor să fie mai scump.

62069941
Anunţul făcut de o primăriţa pentru a convinge un medic să profeseze în comunitatea ei

Anunț inedit pentru recrutarea unui medic de familie într-o comună din Bavaria. Primărița e gata să-l ia de bărbat pe cel care vine să profeseze în așezarea cu 3.000 de suflete, care n-a mai avut medic de pe la jumătatea anilor '90.

62069943
Spania se topește în urma unui nou val de caniculă. Sunt 39 de grade Celsius

Spania va trece din nou prin zile de foc. În 12 provincii din regiunea Andaluzia au fost emise alterte de caniculă până mâine.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.