Povestea tulburătoare a unei fete de 24 de ani, supraviețuitoarea unei erupții vulcanice. Traumele cu care a rămas Stephanie

62146747
Instagram

O tânără de 24 de ani a supraviețuit unei erupții teribile a unui vulcan în Noua Zeelandă, suferind arsuri pe 70% din corp.

Cu o voință foarte puternică, Stephanie Browit a prezentat în public progresele pe care le-a făcut în recuperarea rănilor adânci care au marcat-o pentru toată viața.

Fata se numără printre cei 26 de supraviețuitori ai erupției vulcanice din Insula Albă, din decembrie 2019, însă sora ei, Krystal, și tatăl, Paul, nu au supraviețuit, relatează Daily Mail.

Atunci, 47 de oameni au rămas blocați pe insulă la momentul erupției vulcanului. Explozia a fost deosebit de violentă, aruncând în aer pietre, cenușă, lavă și abur cu temperaturi și de 300 de grade Celsius.

Foarte optimistă, fata de 24 de ani a început să țină un jurnal în imagini despre recuperarea după groaznicele arsuri. Ea este nevoită să poarte o mască compresivă pentru tratarea leziunilor de pe față, câteva degete de la mâini i-au fost amputate, iar picioarele i-au fost și ele arse.

Stephanie ține un jurnal în imagini despre recuperarea ei.

Fata a avut însă tăria să publice pe Instagram fotografii cu progresul obținut în recuperarea rănilor de pe picioare, în trei etape, începând cu luna aprilie.

„Culoarea pielii se îmbunătățește uimitor și sunt fericită să văd asta. Încep să observ părți de pe picioare cu pielea care redevine moale și suplă, așa cum ar trebui să fie. Orice semn de îmbunătățire mă motivează puternic, pentru a merge mai departe și a rămâne puternică și încrezătoare” a scris Stephanie Browit pe rețeaua de socializare.

„Este uimitoare capacitatea de recuperare a corpului uman, trebuie să fim recunoscători pentru trupurile noastre și cât pot ele să suporte” a mai spus Stephanie, care a petrecut șapte luni în spital după erupția vulcanului.

Tatăl a rugat pompierii să-i salveze întâi fetele

Imediat după explozie, când au ajuns salvatorii la locul tragediei, tatăl ei i-a rugat să le salveze întâi pe fete. Stephanie a supraviețuit, dar sora ei Kristal murise, iar tatăl lor a decedat ulterior, la spital.

În ciuda lunilor care au trecut, fata își amintește erupția „ca și când ar fi fost ieri”.

„Sincer, pe 9 a fiecărei luni, inima o ia la galop, corpul parcă înțepenește și amintirile despre acele groaznice momente mă năpădesc” a mai scris Stephanie pe Instagram.

„Devin nervoasă, urăsc asta atât de mult, pentru că nu mi-e deloc ușor. Mă doare din ce în ce mai mult când mă gândesc cât timp a trecut de când nu i-am mai văzut pe tatăl și pe sora mea”.

Fata spune că ar vrea să întoarcă timpul înapoi pentru a-și ajuta tatăl și sora să scape din calea vulcanului dezlănțuit.

„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru bunătatea, atenția, compasiunea și sprijinul permanent pe care l-am primit și care au reușit să-mi aducă un zâmbet, măcar pentru o secundă” a încheiat tânăra.

Insula Albă nu este locuită, și înainte de tragedie era vizitată de aproximativ 18.000 de turiști pe an. A mai fost o erupție în 2016, dar s-a produs noaptea, când nimeni nu se afla pe insulă, astfel că nu au existat victime.

Vulcanologii au avertizat însă de riscul unei iminente erupții, cu șase zile înainte, pe 3 decembrie 2019.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Avertismentul șocant al lui Lukașenko: ”Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat marţi că dacă regimul său cade, Rusia va urma, după o lună de proteste fără precedent împotriva realegerii sale despre care el spune că sunt susţinute de Occident.

Ce este ”Covidul lung” și care sunt simptomele sale. ”Sunt departe de a fi pe deplin înțelese”

Sute de mii de oameni care se recuperează după infectarea cu noul coronavirus au fost loviți de simptome debilitante. Suferinzii au numit această stare ”Covid lung”, mulți raportând oboseală cronică și probleme cognitive.

Prețul vaccinului anti-Covid distribuit de Comisia Europeană. Când va ajunge în România

În prima jumătate a anului viitor ar trebui să avem deja disponibile un număr mare de vaccinuri anti-COVID, iar preţul unei singure doze va fi între 5 și 15 euro, potrivit directorului general al departamentului de sănătate şi alimentaţie din cadrul CE.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.