Politolog: „Americanii fac tot ce pot pentru a provoca discordie în Europa, vor să o destabilizeze”. Atacurile lui JD Vance

×
Publicitate

Vicepreședintele american a criticat din nou anularea prezidențialelor din România. „Nu poți avea valori democratice comune cu Statele Unite, dacă anulezi alegerile, pentru că nu-ți place rezultatul”, a declarat JD Vance.

În schimb, președintele francez Emmanuel Macron este de părere că decizia CCR este una „inedită, foarte gravă”, dar care nu l-a „șocat”, pentru că, spune oficialul de la Paris, Rusia a manipulat acest scrutin.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „E o decizie inedită, foarte gravă, care a bulversat România, decizie luată de Curtea lor Supremă (Curtea Constituțională). La scară uriașă, Rusia, prin intermediari, adică prin canale intermediare, conturi fake, a manipulat aceste alegeri. Prin utilizarea masivă a anumitor rețele sociale, a influențat și chiar a plătit voturi, modificând astfel sinceritatea scrutinului”.

Președintele Macron a atras atenția că un „fals discurs” a apărut odată cu anularea acestui scrutin – acela despre apărarea libertății de exprimare.

Președintele Macron a atras atenția că un „fals discurs” a apărut odată cu anularea acestui scrutin – acela despre apărarea libertății de exprimare.

Declarația liderului de la Elysee vine după ce vicepreședintele american JD Vance a repetat, la Washington, de pe scena celei mai mari conferințe a republicanilor, că în România au fost anulate alegerile prezidențiale din decembrie nu din cauza interferenței rusești, ci a rezultatului.

JD Vance, vicepreședintele SUA: „Ceea ce am încercat să le transmit prietenilor noștri europeni și cred că sunt prietenii noștri, știu că și președintele Trump crede asta, că prietenia se bazează pe valori comune. Nu împărtășești aceleași valori dacă trimiți oameni la închisoare pentru că spun că ar trebui să închidem granițele. Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, și asta s-a întâmplat în România”.

În urmă cu o săptămână, la conferința pentru securitate de la Munchen, același JD Vance a spus că decizia CCR a fost luată în baza unor "suspiciuni șubrede" ale serviciilor de informații.

Dar, atacurile lui Vance au vizat Europa, în întregul ei, în special Germania, unde vor avea loc alegeri federale duminică.

Vice președintele american chiar a refuzat o întrevedere cu cancelarul Olaf Scholz, la recenta conferință de la Munchen dar s-a întâlnit cu șefa extremei drepte din Germania, AfD - după ce și-a exprimat sprijinul pentru acest partid ca partener politic. Primul a fost Elon Musk.

Alice Weidel, liderul partidului german de extremă dreapta AfD: „Republicanii își fac din nou țara măreață, iar noi, în Germania, ne facem patria măreață din nou. Faceți Germania măreață din nou”.

Wolfgang Schroeder, politolog: „Americanii fac tot ce pot pentru a provoca discordie în Europa, pentru a o destabiliza. Și, în acest sens, AfD este un instrument al insecurității în Germania și în Europa, fiind brutal instrumentalizat de administrația SUA”.

Joi seară, JD Vance a avut un nou discurs critic la adresa Germaniei, spunând că acolo sunt restricții privind libertatea de exprimare.

JD Vance: „Întreaga apărare a Germaniei este subvenționată de contribuabilul american. Astăzi, există mii și mii de trupe americane în Germania. Crezi că contribuabilul american va accepta asta dacă ajungi la închisoare în Germania pentru că ai postat un tweet răutăcios? Desigur că nu”.

Și, ca să fie clar...

JD Vance: „Evident, vom continua să avem alianțe importante cu Europa. Dar chiar cred că forța acestor alianțe va depinde de direcția în care ne îndreptăm societățile”.

O aluzie străvezie la forțele politice suveraniste și extremiste pe care le susține administrația Trump, atât în Germania, cât și în alte țări europene.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cazul sărutului forţat: Jenni Hermoso va ataca sentinţa, anunţă avocatul său

Jucătoarea Jenni Hermoso a anunţat vineri că va face apel împotriva deciziei instanţei de a-l amenda pe fostul şef al fotbalului spaniol Luis Rubiales pentru că a sărutat-o în august 2023.

Liderul extremei drepte franceze și-a anulat discursul la CPAC după ce conferința a fost deschisă cu un salut nazist | VIDEO

Liderul extremei drepte franceze Jordan Bardella şi-a anulat un discurs la CPAC în SUA, după ce ideologul Steve Bannon a făcut un salut nazist. Trump şi Musk iau parte la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare.

Bașcana Găgăuziei cere ajutorul lui Donald Trump și o acuză pe Maia Sandu că a instalat „un regim dictatorial” în R. Moldova

Bașcana Găgăuziei, susţinută de oligarhul fugar Ilan Şor, i se plânge lui Donald Trump, că autorităţile de la Chişinău provoacă „instabilitate” şi-i cere să înceteze orice sprijin pentru Maia Sandu, pe care o acuză că a instaurat „un regim dictatorial”.

Recomandări
Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

Hackerii care susțin că au furat datele unor clienți Revolut cer o răscumpărare totală de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Accident bizar în Cluj. Un șofer a oprit brusc și a fugit în fața unei mașini. A fost lovit în plin

Un accident bizar a fost surprins de o cameră de bord pe un drum național din Cluj. Un tânăr a oprit brusc mașina în trafic, a coborât și a încercat să traverseze fără să se asigure. A fost lovit în plin de un autoturism care circula din sens opus.