Poliția olandeză a publicat imagini din timpul jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Cum au acționat hoții | VIDEO

62514734

Artefacte dacice de mare valoare, ce aparțin patrimoniului național al României, au fost furate vineri noapte din Muzeul Drents (Țările de Jos). Poliția batavă a publicat sâmbătă seară imagini din timpul jafului din Assen.    

Autoritățile olandeze au publicat imagini video din momentul jafului petrecut la Muzeul Drents, din orașul batav Assen, în care erau expuse numeroase artefacte dacice din patrimoniul național al României. 

Au fost sustrase cele mai importante piese dacice, printre care Coiful de aur de la Coțofenești, precum și trei brățări de aur.

Un furt major la Muzeul Drents din Assen a dus la pierderea unor artefacte valoroase din aur și argint de la expoziția Dacia - Rijk van Goud en Zilver (Dacia - Regatul aurului și argintului), care se afla în ultimul său weekend. Jaful a avut loc sâmbătă dimineața devreme, în urma unei explozii la muzeu. Printre obiectele furate se aflau trei brățări de aur și piesa centrală a expoziției, Coiful de aur de la Coțofenești, care fusese prezentat în toate materialele promoționale. Este posibil să fi fost furate și alte obiecte.

Explozia a spart mai multe ferestre, permițând hoților să pătrundă în muzeu, a declarat Debby Homans, ofițer de justiție, în timpul unei conferințe de presă organizate la fața locului. Poliția investighează un vehicul suspect și îndeamnă locuitorii din apropiere să împărtășească orice imagini pe care le-ar putea avea cu explozia, notează site-ul batav nltimes.nl.

În două minute, hoții au provocat o explozie, au pătruns în muzeu și au plecat cu prada. Brățările dacice făceau parte din setul de 13 brățări vândute pe piața neagră în anii ’90 și recuperate de statul român.

Coiful de aur geto-dac descoperit la Coțofenești, în Prahova, o piesă unică în lume, din aur masiv, grea de aproape 1 kg, a fost principala țintă. Este o piesă foarte cunoscută, imaginea lui fiind în cărțile de istorie. Și în filmul „Dacii”, Amza Pellea, care a interpretat rolul lui Decebal, purta o replică a celebrului coif.

Willemijn van Haaften, Ambasadorul Olandei la București:
„Din ceea ce putem spune deocamdată, au provocat o explozie, în urma căreia au reușit să pătrundă în muzeu. Această explozie este parte a unei investigații a poliției. A provocat, bineînțeles, dărâmături și haos, după cum vă puteți imagina. Poliția a fost anunțată și a ajuns la muzeu foarte repede, dar atacatorii au reușit să intre și să iasă înainte”.

Harry Tupan, directorul Muzeului Drents: „Este o zi neagră pentru noi, atât pentru Muzeul Drents, cât și pentru Muzeul Național de Istorie a României din București. Suntem profund zguduiți de evenimentele petrecute noaptea trecută, fără precedent în istoria de 170 de ani a muzeului nostru.
Au fost furate mai multe obiecte din expoziția 'Dacia. Civilizație și tezaur', inclusiv piesa de rezistență, Coiful de aur de la Coțofenești, datând din secolul al V-lea înainte de Hristos. Vedeți imaginea acum în spatele meu, aceasta fiind principala piesă a expoziției noastre”.

Natalia Intotero, ministrul Culturii: „Expoziția a început în iulie 2024, iar azi era ultima zi. Putem trage concluzia că cei care au comis fapta au studiat destul de bine zona. Obiectele erau cerute și de alte muzee din Polonia, Germania și Franța. Am propus dlui Hurezeanu să facem o celulă de criză pentru o mai bună comunicare”.

Știrile despre jaful de la muzeul Drents din Assen, Olanda, s-au rostogolit pe site-urile internaționale imediat după ce anunțul a fost făcut de directorul muzeului olandez.

Iar jurnaliștii din Olanda spun că în multe jafuri din zonă hoții folosesc explozibil.

Expoziția numită 'Dacia. Regatul aurului și argintului' a fost deschisă publicului pe 7 iulie 2024. De atunci, a adunat peste 77 de mii de vizitatori. Expoziția a inclus 673 de obiecte arheologice din metale prețioase, provenind din patrimoniul național al României, adunate din mai multe muzee din țară.

Potrivit Ministerului Culturii, piesele din tezaurul românesc erau asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.

Jaful de la muzeu este investigat și de procurorii Parchetului General din România, care au deschis un dosar penal pentru furt calificat.

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62514733
Alegeri prezidențiale în Belarus. Aleksandr Lukaşenko se pregătește de al şaptelea mandat consecutiv

Belaruşii sunt chemaţi la urme în alegeri prezidenţiale al căror rezultat este cunoscut dinainte. Aleksandr Lukaşenko, care conduce ţara de peste 30 de ani se pregătește să obţină o victorie în acest scrutin şi al şaptelea mandat consecutiv.

62511317
Musk a intervenit prin videoconferinţă pentru a-şi exprima sprijinul faţă de extrema dreaptă din Germania

Miliardarul american Elon Musk şi-a exprimat sâmbătă, prin videoconferinţă, sprijinul faţă de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting electoral în Germania, relatează AFP.

62514732
Muzeul Naţional de Istorie a României, despre furtul Coifului de aur de la Coțofenești: Toate piesele au fost asigurate

Muzeul Naţional de Istorie a României informează că toate piesele aflate în Muzeul Drents, din Assen, au fost asigurate înainte de a fi trimise în Regatul Ţărilor de Jos, conform legislaţiei româneşti.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.