Poliţia din Oregon a găsit într-o maşină o borsetă pe care scria „Nu este o pungă cu droguri”. Ce se afla înăuntru. FOTO

62489958

Agenţii de poliţie din Portland, statul Oregon, au oprit o maşină săptămâna aceasta şi au observat în interior o borsetă pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”.

De fapt, chiar era plină de droguri. Mai precis, conţinea 79 de pastile de fentanil, trei comprimate de oxicodonă contrafăcute şi 230 g de metamfetamină, scrie The Guardian.

Agenţii au tras pe dreapta un bărbat şi o femeie care conduceau o maşină furată. În interiorul maşinii Ford Taurus, poliţiştii au observat că zona de contact din jurul volanului fusese vizibil modificată - şi au zărit punguţe cu o substanţă albă.

„Şoferul şi pasagerul au fost arestaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Portland, sergentul Kevin Allen. „În interiorul vehiculului se aflau un număr substanţial de droguri ambalate, inclusiv metamfetamină şi pastile albastre de fentanil, mai multe cântare, bani şi o armă de foc încărcată”, a detaliat poliţistul.

Multe dintre pliculeţele cu droguri fuseseră depozitate într-o gentuţă de pânză pe care scria „Cu siguranţă nu este o pungă plină cu droguri”. O fotografie cu captura poliţiştilor - inclusiv gentuţa - a atras atenţia mass-media pe X.

Suspecţii - Reginald Reynolds, 35 de ani, şi Mia Baggenstos, 37 de ani - sunt acuzaţi de posesie de droguri şi de posesie a unui vehicul furat.

În 2020, statul Oregon a intrat în istorie atunci când a dezincriminat deţinerea de cantităţi mici de droguri (mult mai mici decât cantităţile găsite marţi de poliţişti), într-un efort de a redirecţiona fondurile oraşului de la incriminare către tratamentul tulburărilor legate de consumul de substanţe.

Măsura a fost adoptată cu un nivel ridicat de susţinere publică, care s-a clătinat pe măsură ce rata supradozelor şi a persoanelor fără adăpost a crescut în stat în timpul pandemiei Covid-19 - când fentanilul a devent disponibil pe scară largă.

Astfel, în septembrie, statul a reincriminat posesia de droguri, legislaţia fiind adoptată de un Congres al statului controlat de democraţi.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62425139
Meteorologii din SUA sunt amenințați cu moartea, după ce Donald Trump și adepții săi au spus că uraganele pot fi controlate
Meteorologii care urmăresc evoluția uraganului Milton în SUA au fost ținta unui potop de teorii ale conspirației, conform cărora aceștia ar controla vremea.
62489955
Cea mai nouă și secretă armă a rușilor a fost doborâtă în Ucraina. ”Nu are practic niciun echivalent global”
Când două urme de vapori albe traversează cerul lângă linia frontului în estul Ucrainei, tinde să însemne un lucru. Avioanele rusești sunt pe cale să atace.
62297003
SUA dau o nouă lovitură puternică Teheranului pentru atacul cu rachete asupra Israelului
Guvernul SUA a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva Teheranului, ca răspuns la atacul iranian cu rachete comis pe 1 octombrie împotriva Israelului, relatează AFP, Reuters şi DPA.