Papa Francisc, vizită oficială în Lituania. El a criticat „vocile care seamănă diviziune”

61982123
Pro TV

Papa Francisc i-a criticat, sâmbătă, în cadrul vizitei efectuate în Lituania, pe toți cei care „îi expulzează pe ceilalți”, lăudând totodată „toleranța și ospitalitatea” lituanienilor.

El a dat această ţară cu majoritate catolică drept exemplu comunităţii internaţionale şi în special Uniunii Europene, informează AFP, citat de Agerpres.

Afirmaţiile sale critice, rostite în Europa de Est, au părut să vizeze ţările din grupul de la Vişegrad (Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia), ale căror autorităţi nu au dorit să primească pe teritoriul lor refugiaţi şi migranţi economic veniţi în număr mare în Grecia şi Italia.

Într-un discurs în faţa autorităţilor lituaniene şi a membrilor corpului diplomatic, reuniţi în faţa palatului prezidenţial, suveranul pontif a vorbit despre „vocile care seamănă diviziune şi confruntare", folosindu-se de insecuritate sau de conflicte, sau „proclamă că singurul mod de a garanta securitatea şi supravieţuirea unei culturi rezidă în efortul de a-i elimina, şterge sau expulza pe alţii".

În această privinţă, „voi, lituanienii, aveţi un cuvânt original de spus: „consideraţi binevenite diferenţele'. Prin dialog, prin deschidere şi înţelegere, acestea pot deveni un pod între Orientul şi Occidentul Europei".

„Asta poate fi rezultatul unei istorii ajunse la maturitate, pe care ca popor voi o oferiţi comunităţii internaţionale şi în special Uniunii Europene", a afirmat papa.

El a făcut aluzie şi la una dintre principalele probleme ale ţărilor baltice, respectiv emigraţia tinerilor. El i-a invitat pe lituanieni „să dea o atenţie specială celor mai tineri, care sunt nu numai viitorul ci şi prezentul acestei naţiuni, cu condiţia să rămână ataşaţi rădăcinilor poporului".

În cursul după-amiezii, Jorge Bergoglio urmează să se întâlnească cu tinerii născuţi după proclamarea independenţei.

Urându-i bun venit papei, preşedinta Dalia Grybauskaite i-a mulţumit că vizitează Lituania în anul centenarului independenţei sale şi a reamintit că Vaticanul, printre primii care au recunoscut statul lituanian, nu a acceptat niciodată ocuparea sa de către URSS, „o promisiune de libertate şi o speranţă care a fost îndeplinită".

Ea a considerat, de asemenea, „foarte simbolic" faptul că Francisc se află în Lituania duminică, ziua în care ţara aduce omagiu victimelor genocidului evreilor exterminaţi de nazişti. Papa urmează să se reculeagă şi să se roage duminică în faţa monumentului victimelor din ghetoul din Vilnius.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61987629
Zeci de morți în capitala Libiei în urma unui conflict dintre miliții

Aproape 100 de persoane au fost ucise în Tripoli, capitala Libiei, în urma unui conflict izbucnite între mai multe miliţii locale, relatează Al Jazeera.

61987628
Jurnalist împuşcat mortal când ieşea din casă. Asasinul a fugit pe motocicletă

Jurnalistul mexican Mario Gomez a fost ucis vineri seară, în statul Chiapas.

61987626
Momentul masacrului din Iran, transmis în direct de o televiziune. VIDEO

24 de oameni au murit şi peste 50 au fost răniţi în atacul asupra unei parade militare, în oraşul iranian Ahvaz

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.