Orașul secat de ape după cea mai gravă secetă din istorie. Cât de gravă este situația

62093654
Pro TV

Locuitorii din Sydney se vor confrunta cu cele mai dure restricţii la utilizarea apei din ultimul deceniu, în condiţiile în care coasta de est a Australiei înregistrează cea mai gravă secetă din istorie.

Potrivit acestor restricţii, rezidenţii din Sydney nu vor mai avea voie să îşi ude grădina sau să îşi spele maşina cu furtunul putând utiliza doar găleţile, relatează Agerpres.

De asemenea, cei care doresc să îşi umple piscinele au nevoie de o aprobare specială. Contravenienţii vor fi amendaţi cu 220 dolari australieni (150 de dolari SUA).

Din cauza lipsei precipitaţiilor în ultimele luni şi a anticipatei secete din perioada următoare când vor începe căldurile, nivelul apei în barajele care alimentează cei cinci milioane de locuitori ai metropolei Sydney scade cu un procent pe săptămână. În prezent nivelul apei în baraje este la 46% iar în mod normal restricţiile sunt introduse când nivelul ajunge la 40%.

Însă, premierul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a spus că seceta este atât de gravă încât autorităţile au decis să introducă mai devreme restricţiile de tip Level 2. În acest an restricţiile vor fi introduse din 10 decembrie.

Aproximativ 85% din consumul de apă în Sydney este asigurat de baraje şi restul de 15% provine de la o uzină de desalinizare a apei marine.

În pofida restricţiilor, cantitatea de apă consumată de locuitorii din Sydney este un lux pentru multe localităţi rurale din Australia unde apa potabilă trebuie transportată zilnic cu camionul din cauza secării râurilor.

În paralel, statul New South Wales şi oraşul Sydney continuă să fie învăluite într-un strat dens de ceaţă toxică alimentat de incendiile care devastează de vinerea trecută coasta de est a Australiei. Sute de locuinţe au fost avariate sau distruse şi peste un milion de hectare de vegetaţie au căzut pradă flăcărilor.

Australia se confruntă în fiecare an cu incendii în timpul verii australe. Anul acesta, sezonul incendiilor a fost deosebit de violent şi ar putea fi unul dintre cele mai severe înregistrate în această ţară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62093620
Metoda prin care casele de pariuri detectează jucătorii cu probleme

Casele de pariuri din Marea Britanie folosesc, mai nou, inteligenţa artificială pentru a detecta jucătorii cu probleme.

62093600
Accident bizar. Șoferul unui camion a pierdut controlul volanului și a intrat într-o casă

În New York, şoferul unui camion care transporta alimente a început ziua cu stângul. Bărbatul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o casă. 

62088026
Trump refuză semnarea unui acord comercial cu China. „Mai întâi să-și facă datoria”

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri că nu a semnat încă un acord comercial cu China deoarece Beijingul nu este dispus "să-şi facă datoria".

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.