OMS nu recomandă administrarea unui vaccin diferit la rapel față de prima doză

62180518
Profimedia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a specificat încă o dată că, în lipsa unor „date adecvate”, nu poate să facă recomandări privind schimbarea vaccinului anti-Covid-19 între cele două doze.

Precizarea vine după ce Franţa a anunțat că vrea să administreze alt vaccin la rapel persoanelor sub 55 de ani care au fost imunizate cu AstraZeneca la prima doză, informează AFP, citată de Agerpres.

''Nu există date adecvate pentru a afirma dacă este un lucru care poate fi făcut'' şi, ca atare, experţii organizaţiei au ajuns la concluzia că ''interşanjabilitatea vaccinurilor nu este o recomandare pe care să o poată face în această etapă'', a declarat Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS, cu prilejul conferinţei de presă de la sediul ONU, la Geneva.

Aceasta a amintit că este poziţia adoptată în februarie de Grupul strategic consultativ de experţi (SAGE) asupra vaccinării în momentul publicării recomandărilor sale asupra vaccinului anti-Covid-19 de la AstraZeneca şi înaintea informaţiilor asupra unei legături posibile între acest ser şi efecte secundare foarte rare.

Purtătoarea de cuvânt a mai subliniat că experţii au lansat un apel pentru realizarea unor studii ştiinţifice asupra interşanjabilităţii vaccinurilor anti-Covid-19.

Persoanele cu vârsta sub 55 de ani din Franţa vaccinate împotriva Covid-19 cu AstraZeneca la prima doză vor primi a doua doză cu un alt ser, Pfizer sau Moderna, a anunţat vineri Înalta Autoritate de Sănătate din Franţa (HAS).

Măsura vizează 533.000 de persoane din Franţa, potrivit HAS. Autoritatea a suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 55 de ani pe 19 martie din cauza unor cazuri rare de tromboze (cheaguri sangvine) raportate în Europa. Anterior, au existat persoane, în special din domeniul sanitar, care au primit o primă doză din acest vaccin utilizat de la începutul lui februarie.

''Pentru aceste persoane, recomandăm de astăzi administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager'' pentru a doua doză, cu un interval de 12 săptămâni între cele două, a precizat preşedintele HAS, Dominique Le Guludec, cu prilejul unei videoconferinţe.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62178718
EMA examinează vaccinul Johnson&Johnson pentru cazuri de tromboze

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a început să examineze rapoarte legate de cazuri de cheaguri de sânge după administrarea vaccinului Johnson & Johnson, relatează agenţia Reuters.

62183856
Jaf într-un hotel de lux din Paris. Hoții au furat bijuterii în valoare de 100.000 de euro

Celebrul hotel de George V din Paris, situat în proximitatea Bulevardului Champs-Elysees, a fost prădat de hoți, informează AFP, citată de Agerpres.

62183851
VIDEO. Mesajul premierului Boris Johnson, după decesul prinţului Philip

Premierul britanic Boris Johnson i-a adus un omagiu prinţului Philip, care a murit vineri la vârsta de 99 de ani, spunând că Regatul Unit deplânge dispariţia sa, care "a pierdut ceea ce i-a dat putere timp de peste 70 de ani".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.