OMS Europa: Există speranţă, suntem optimişti, dar nu am ajuns încă la final

62178259
Shutterstock

Directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge, a afirmat miercuri la Bucureşti că există speranţă, dar încă nu am ajuns la finalul pandemiei.

Directorul OMS Europa a recomandat ca toată lumea să îşi unească eforturile pentru a accelera vaccinarea şi precizând că "nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea va fi în siguranţă", conform News.ro.

Hans Kluge a vizitat, miercuri, centrele de vaccinare organizate în Complexul ROMEXPO, declarând la final că membrii personalului medical sunt eroii acestei pandemii.

"Felicit cadrele medicale din România cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii. Medicii, asistenţii şi tot ce înseamnă cadre medicale sunt eroii acestei pandemii. Uitându-mă la situaţia pan-europeană, am trei mesaje de transmis. Primul este că există speranţă, suntem optimişti, dar nu am ajuns încă la final din cauza transmiterii rapide a variantelor de virus, iar întreaga Europă este un pic obosită în urma restricţiilor impuse. În acest sens este foarte important ca publicul să nu fie extenuat, să aibă curaj şi să respecte măsurile de sănătate publică. Ştiu, este o situaţie dificilă, dar maratonul nu este încă gata, suntem pe ultima parte a lui şi de aceeea efortul pare şi mai dificil, dar nu mai avem mult până la final”, a declarat Hans Kluge.

El a mai afirmat că trebuie unite eforturile pentru accelerarea campaniei de vaccinare la nivel mondial.

"Al doilea mesaj este că trebuie să ne unim eforturile la nivel pan-european şi mondial pentru a accelera utilizarea vaccinurilor împotriva COVID-19. Nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea va fi în siguranţă. Avem nevoie de solidaritate. Vreau să mulţumesc domnului preşedinte şi întregului Guvern al României pentru că a dat dovadă de solidaritate în cadrul pandemiei, mai ales pentru ţări cum sunt Italia, Slovacia şi Republica Moldova. De asemenea, că au dat dovadă de solidaritate şi la nivel naţional pentru oamenii fără adăpost şi pentru cei care caută azil în România. Al treilea mesaj este că trebuie să ne gândim cum să ne pregătim sistemele de sănătate pentru a reacţiona mai bine în viitor”, a mai declarat directorul regional al OMS Europa.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62172124
OMS: O legătură între vaccinul AstraZeneca şi tromboze este „plauzibilă, însă nu confirmată”

O legătură între vaccinul produs de AstraZeneca şi apariţia unei forme rare de cheaguri sangvine este "plauzibilă, însă nu confirmată", a declarat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

62180518
Belgia a anunţat că va restricţiona vaccinul AstraZeneca la persoanele cu vârsta de peste 55 de ani timp de o lună

Guvernul belgian a anunţat că va restricţiona vaccinul de la AstraZeneca la persoanele cu vârsta de peste 55 de ani timp de o lună.

62170909
Landul german Bavaria a semnat un contract preliminar pentru achiziția vaccinului rusesc Sputnik V

Landul german Bavaria a negociat un „contract preliminar” pentru achiziția a 2,5 milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.