O româncă a încercat să fugă din Italia cu autobuzul, dar amprentele digitale au dat-o de gol. Ce au descoperit polițiștii

62559911

Polițiștii dintr-o comună din Italia, implicați în căutarea persoanelor străine urmărite pe teritoriul statului, au arestat o româncă de 57 de ani aflată într-un autobuz care se îndrepta spre o țară străină.

Pe numele ei exista un ordin de încarcerare de șase luni emis de Parchetul din Brescia, pentru un furt comis cu ani în urmă în acel oraș, potrivit triestecafe.it.

În timpul controlului, femeia a prezentat un document emis de autoritățile române, însă polițiștii italieni au decis să verifice mai atent.

Identificarea prin amprentele digitale a scos la iveală adevărata sa identitate: în trecut, ea folosise un nume fals, pretinzând că este de origine moldovenească și a declarat o altă dată de naștere.

Compararea amprentelor cu cele din arhivele poliției a confirmat că era aceeași persoană care, cu trei ani în urmă, se făcuse nevăzută după o condamnare pentru furt.

Femeia fusese arestată atunci împreună cu o altă româncă, după ce furase produse cosmetice dintr-un supermarket. 

Astfel, ea a fost reținută și dusă la penitenciarul din Trieste, unde își va ispăși pedeapsa.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62588895
Donald Trump cere restricții pentru imigranții supraponderali. Nu vrea ca viitorii rezidenți să devină o „povară publică”
Administraţia Trump înăspreşte şi mai mult tonul în ceea ce priveşte imigraţia. O directivă a Departamentului de Stat recomandă acum ambasadelor americane să evalueze starea fizică şi resursele financiare ale solicitanţilor de viză de imigrant.
62591075
Comemorarea atentatelor de la Paris. Zece ani de la tragedia Bataclan și Stade de France. Ce grupare amenință și acum statul
Amenințarea teroristă pentru Franța este și acum în principal jihadistă. Așa avertizează procurorul general la 10 ani de la cumplitele atentate de la Paris, comemorate joi.
62591054
Cum pregătește o școală din Polonia elevii pentru armată: „Știu că fac ceva pentru țara mea”
În Polonia, elevii nu mai învață doar matematică sau istorie, ci și cum să mânuiască armele. Școlile sunt nevoite să-și adapteze programul educațional.