O furtună rară a lovit Emiratele Arabe Unite. Inundații și zboruri perturbate pe aeroportul din Dubai. FOTO&VIDEO

62600424
Getty

Zeci de zboruri înregistrau întârzieri sau au fost anulate vineri în Emiratele Arabe Unite, unde ploi puternice au provocat inundaţii în mai multe oraşe mari, în urma unei rare furtuni în această ţară deşertică, relatează AFP.

Compania aeriană Emirates a anulat 13 zboruri de la Dubai, iar perturbări au fost semnalate în emiratul vecin Sharjah, în urma unei furtuni care i-a trezit în timpul nopţii pe locuitorii acestei ţări de la Golful Persic cu fulgere şi tunete asurzitoare.

Vineri, una dintre străzile principale din Sharjah era complet inundată şi era traversată de către persoane desculţe, cu pantalonii suflecaţi. Un pic mai departe, o bicicletă se afla în apă până aproape peste roţi.

Inundaţii şi zboruri anulate după furtuna violentă

Aceste scene au trezit amintiri din aprilie 2024, când precipitaţii-record au cauzat inundaţii majore şi au antrenat anularea a peste 2.000 de zboruri pe aeroportul din Dubai, unul dintre cele mai frecventate din lume.

Potrivit site-ului Dubai Airports, zeci de zboruri apăreau ca având întârzieri, iar unele erau anulate, o situaţie confirmată de către un purtător de cuvânt al aeroportului, care a evocat „condiţii meteorologice defavorabile”.

Autorităţile au mobilizat echipaje pentru evacuarea apei

Odată cu apropierea furtunii, joi, Poliţia din Dubai le-a cerut locuitorilor să rămână acasă şi să plece numai în cazuri de „necesitate absolută”.

Vineri, vehicule de pompare a apei au fost desfăşurate în întregul oraş pentru a debloca drumurile.

Centrul Naţional de Meteorologie (NCM) a avertizat cu privire la precipitaţii în întreaga ţară, joi şi vineri, inclusiv la Dubai şi în capitala Abu Dhabi.

Nouă persoane au murit anul trecut, în timpul unor ploi diluviene, iar oraşul Dubai a fost paralizat timp de mai multe zile.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62600423
Ucraina a lovit cu drone un petrolier din „flota fantomă” rusă în Marea Mediterană. Imaginile oferite de SBU | VIDEO
Ucraina a lovit pentru prima oară un petrolier din ”flota fantomă” rusă ”în ape neutre” la Marea Mediterană, declară vineri o sursă din cadrul Serviciilor ucrainene de securitate (SBU) AFP.
62600007
Trump nu exclude un război cu Venezuela. Washingtonul anunță măsuri mai dure împotriva guvernului lui Maduro
Preşedintele american Donald Trump a declarat, în cadrul unui interviu pentru NBC News difuzat vineri, că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, relatează Reuters şi Xinhua.
62600364
Români „refugiați” în Canada au dat lovitură după lovitură. Descoperirea de 1 milion de dolari făcută de polițiști
Un grup infracțional din care făceau parte și mai mulți români a fost prins de poliția din Canada, după o serie de furturi în Ontario, Quebec și British Columbia.