O femeie care și-a sugrumat cei trei copii până la moarte spune că a recurs la acest gest din cauza „vocilor din capul ei”

62308720
Profimedia

O femeie acuzată că și-a sugrumat până la moarte cei trei copii spune că a recurs la gestul șocant din cauza „vocilor din capul ei”. Aceasta a vrut pe urmă să-și pună capăt zilelor.

Lindsay Clancy, în vârstă de 32 de ani, din Massachusetts, SUA, s-a prezentat la Tribunalul Districtual Plymouth prin Zoom, de pe patul de spital, pentru a fi martoră la acuzațiile care i se aduc.

Procurorii susțin că ea și-a sugrumat cei trei copii - Cora, de cinci ani, Dawson, de trei ani și Callan, de opt luni, acasă, pe 24 ianuarie, înainte de a sări de la etajul apartamentului în care locuia, scrie Mirror.

Avocatul ei, Kevin Reddington, susține că femeia ar fi suferit de „depresie postpartum și chiar psihoză postpartum”.

El a mai precizat că femeii i s-au prescris medicamente, cum ar fi Prozac și Seroquel, despre care se spune că pot provoca, ca efecte secundare, gânduri suicidale.

„[Clancy] a fost o persoană frumoasă care a fost distrusă de acest medicament”, a spus avocatul instanței.

El a ridicat o „vază cu dorințe” care conținea gânduri pline de speranță pentru copiii ei, și care a fost găsită lângă patul ei.
Clancy, care nu a vorbit în timpul procesului, este acum paralizată de la brâu în jos după ce a sărit 20 de metri de la fereastra apartamentului său, aflat la etajul doi, la doar câteva momente după ce și-ar fi ucis cei trei copii.

„Nu poate merge, nici măcar nu poate merge la baie. Sănătatea ei mintală nu era, de asemenea, deloc bună”, a mai spus avocatul.

Clancy i-a spus unui psiholog că a auzit o „voce masculină” care îi spunea să-și ucidă cei trei copii, înainte ca aceasta să se arunce de la etaj.

Instanța de judecată a susținut că femeia și-ar fi „creat” un scenariu în capul ei, după ce și-a văzut soțul că părăsește casa pentru a lua de mâncare. Procurorii susțin că acest lucru i-a dat suficient timp pentru presupusa ei crimă și tentativă de sinucidere.

Soțul acesteia s-ar fi întors acasa după 20 de minute și a auzit doar „tăcere”, înainte de a găsi o baltă de sânge și fereastra deschisă. Și-a găsit apoi soția în grădină, potrivit procurorului. A mers apoi în garaj, unde și-a descoperit cei trei copii morți. A sunat rapid la 911, însă pentru cei mici nu s-a mai putut face nimic.

Judecătorul de caz a precizat că femeia nu trebuie să părăsească spitalul sau clinica de dezintoxicare fără permisiunea instanței.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62322970
Postări false despre cutremurele din Turcia care au devenit virale. Poliția a arestat mai multe persoane
Poliţia turcă a reţinut cel puţin 18 persoane şi a arestat cinci pentru ceea ce a descris ca fiind "postări provocatoare" pe reţelele sociale despre cutremurul din Turcia, relatează The Guardian, care citează un tweet al forţelor de ordine.  
62322947
Rusia l-a invitat pe Roger Waters să vorbească la ONU despre livrările de arme în Ucraina. Reacție: ”Ce urmează? Mr. Bean?”
Kremlinul l-a invitat pe Roger Waters, unul dintre fondatorii legendarei trupe Pink Floyd, să vorbească la ONU despre livrările de arme în Ucraina, într-un demers criticat de diplomați: ”Ce urmează? Mr. Bean?”.  
62322936
Vulcanul Sakurajima din prefectura Kagoshima, sud-vestul Japoniei, a intrat în erupţie | VIDEO
Vulcanul Sakurajima din prefectura Kagoshima, sud-vestul Japoniei, a intrat miercuri în erupţie, a anunţat Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA).