Aceasta ar fi sărit în apă în timp ce vasul naviga în apropierea insulei grecești Zakynthos, iar salvatorii au găsit-o abia sâmbătă dimineață, în viață, într-un colac de salvare, notează CTV News.
Potrivit Pazei de Coastă elene, femeia le-ar fi spus ulterior salvatorilor că a sărit de pe navă pentru că „voia să debarce”. După ce a fost recuperată din apă, aceasta a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Femeia ar fi sărit de pe vas în apropierea unei insule grecești
Incidentul s-a produs vineri dimineață devreme, în timp ce nava de croazieră Odyssey of the Seas, aparținând companiei Royal Caribbean Cruises, naviga la sud-vest de insula Zakynthos, în Marea Ionică.
După ce autoritățile au fost alertate, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare. Două ambarcațiuni ale Pazei de Coastă și un elicopter al marinei militare au fost trimise în zonă, în timp ce alte nave din apropiere și-au schimbat ruta pentru a contribui la identificarea femeii.
Nava de croazieră s-a alăturat, de asemenea, operațiunii de căutare, au precizat autoritățile elene.
A fost găsită după 20 de ore, plutind într-un colac de salvare
Femeia a fost localizată abia sâmbătă dimineață, de către un cargou care naviga prin zonă. Aceasta era conștientă și se afla într-un colac de salvare.
Ulterior, o ambarcațiune de patrulare a Pazei de Coastă elene a preluat-o și a transportat-o în portul Katakolo.
„A stat 20 de ore în mare”, a declarat un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă pentru agenția de presă AFP.
După ce a ajuns în port, femeia a fost transportată la un spital din orașul Pyrgos, aflat în apropiere, pentru efectuarea unor investigații medicale.
Potrivit reprezentantului Pazei de Coastă, evaluările includ și o examinare psihiatrică, dispusă de un procuror local.
Autoritățile nu au oferit alte detalii despre circumstanțele în care femeia ar fi ajuns în apă sau despre motivele care au determinat-o să părăsească nava.