O declarație bizară a lui J.D. Vance a dat naștere la un zvon fals pe rețelele sociale, că ”Trump a murit!”

62467452
Getty

Un zvon nebun că ”Trump a murit” s-a răspândit rapid pe reţele de socializare, sâmbătă, fără ca oficialii de la Casa Albă să reacționeze, până la momentul publicării acestor informații.

Unii cred sau repostează ironic o ştire falsă potrivit căreia Donald Trump ar fi murit, o informaţie ţinută secretă pentru moment, în contextul unor speculaţii despre sănătatea locatarului Casei Albe, al unei agende goale şi unor declaraţii stranii a vicepreşedintelui J. D. Vance, scrie HuffPost, potrivit News.ro.

Totul pare să fi pornit de la o declaraţie a vicepreşedintelui J. D, Vance în urmă cu câteva zile.

Donald Trump nu a mai fost văzut în public de la mijlocul săptămânii, iar agenda sa era în continuare goală sâmbătă.

J. D. Vance a semănat îndoieli, într-un interviu acordat miercuri USA Today.

”Este ultimul care telefonează seara, primul care se trezeşte şi primul care dă telefoane dimineaţa. Cu siguranţă, se întâmplă tragedii teribile. Dar sunt convins că preşedintele Statelor Unite este în plină formă, că-şi va termina mandatul şi realiza lucruri mari pentru poporul american”, a început vicepreşedintele american.

”Iar, dacă, să ne ferească Dumnezeu, se întâmplă o tragedie, nu-mi pot imagina o formare practică mai bună decât cea pe care am primit-o în ultimele 200 de zile”, adăuga el.

El a fost întrebat despre sănătatea celui de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, în urma unor noi zvonuri despre sănătatea acestuia, alimentate de o echimoză pe mâna lui Donald Trump în timpul unor apariţii publice recente.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, anunţa la 16 iulie că şeful statului suferă de o ”insuficienţă venoasă cronică”.

Pe X sau Reddit, postări care evocă moartea preşedintelui american au crescut puternic sâmbătă.

Potrivit postului CNBC, 87.000 de postări conţineau, sâmbătă, expresia ”Trump is dead” pe platforma X a lui Elon Musk.

Aceste zvonuri au fost cuplate cu agenda publică a lui Donald Trump.

Casa Albă anunţă pe site că preşedintele ”nu are niciun eveniment public prevăzut” sâmbătă şi nici duminică. Ea a făcut acelaşi anunţ și vineri.

Cu toate acestea, lipsa unor angajamente publice nu reprezintă nimic anormal pe agenda preşedintelui, în contextul în care preşedinţia a anunţat activităţi ale lui Donald Trump în ultima perioadă.

În schimb, faptul că nu a mai apărut în public de marţi a fost de ajuns ca unii utilizatori de pe Internet să fie convinşi că ceva nu este în regulă.

Uni nu au ezitat să compare aceste zvonuri cu cele ale decesului reginei Elizabeth a II-a, evocate pe reţele de socializare cu o zi înaintea de dispariţia suveranei.

Alţii preferă să-şi imagineze că un ”turneu de golf” ocupă cea mai mare parte a sfârşitului lui august al lui Donald Trump.

Între hashtagurile despre moartea lui Trump apare căutarea ”Trump dead proof” (”probe ale morţii lui Trump”).

Preşedintele american nu a dat încă niciun semn de viaţă, pentru a pune capăt acestor zvonuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62570970
Momentul în care fostul șef al parlamentului Ucrainei este împușcat de 5 ori de un individ deghizat în curier | Video

În timp ce Casa Albă dă asigurări că face eforturi pentru a-i aduce pe Vladimir Putin și pe Volodimir Zelenski la masa negocierilor rușii continuă să bombardeze orașele ucrainene.

62569606
Volodimir Zelenski avertizează: Asasinarea fostului preşedinte al Parlamentului Andrii Parubîi a fost "plănuită minuţios"

Uciderea fostului preşedinte al Parlamentului Andrii Parubîi, figură de prim-plan a politicii ucrainene, a fost "plănuită minuţios", a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, relatează AFP.  

62546542
Miniștrii de externe ai UE se ceartă din cauza situației din Fâșia Gaza. Unii vor sancțiuni asupra Israelului, alții refuză

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene s-au contrazis, sâmbătă, cu privire la războiul din Gaza, unii cerând ca UE să exercite o presiune economică puternică asupra Israelului, în timp ce alții au afirmat că nu sunt dispuși să meargă atât de departe.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.