O barcă fantomă a fost găsită în Oceanul Pacific cu o încărcătură uluitoare la bord. FOTO

62164500
Getty

O ambarcaţiune de mici dimensiuni a eşuat pe o insulă izolată, la Oceanul Pacific, în Insulele Marshall, fără să aibă pasageri la bord, dar cu 649 de kilograme de cocaină, relatează CNN, conform news.ro.

Cocaina era ambalată şi sigilată în pachete, potrivit Poliţiei Insulelor Marshall, care a preluat şi distrus majoritatea pachetelor prin incinerare.

Imagini cu pachete de plastic galben, pătat, ştampilate cu inscripţia ”KW” cu roşu, au fost difuzate de autorităţi.

Unul dintre cei 400 de locuitori ai atolului Ailuk a descoperit ambarcaţiunea săptămâna trecută, potrivit postului Radio New Zealand, afiliat CNN.

Ambarcaţiunea era prea grea ca locuitorii să poată să o aducă pe plajă. Ei au intrat înăuntru şi au descoprit ”cărămizile” de cocaină într-un compartiment de sub punte. Locuitorii au sesizat autorităţile, iar poliţia a dus cocaina la Majuro, capitala Insulelor Marshall, situată pe altă insulă.

cocaina

Poliţia a transportat cocaina la un incinerator, săptămâna aceasta. Doar 2 kilograme de cocaină au fost păstrate, pentru ca Agenţia americană însărcinată cu lupta împotriva drogurilor (DEA) să efectueze analize de laborator.

Valoarea încărcăturii este estimată la 880 de milioane de dolari, potrivit RNZ, şi este cea mai mare încărcătură de cocaină care a ajuns vreodată în Insulele Marshall.

cocaina

Potrivit autorităţilor, ambarcaţiunea s-ar fi putut afla în derivă pe mare timp de un an sau doi.

Aceasta este una dintre cele mai mari încărcături de droguri, dar nu este prima, în contextul în care această ţară de la Oceanul Pacific se află pe o rută majoră a traficului de droguri şi în care numeroase transporturi au fost confiscate sau descoperite.

Această problemă a devenit atât de importantă anul acesta, încât Parlamentul Insulelor Marshall a înfiinţat în mai un grup de lucru în lupta împotriva drogurilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62164499
Emmanuel Macron, infectat cu noul coronavirus. În ce stare se află președintele francez
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat joi preşedinţia franceză, citată de Le Parisien.
62164475
Mii de doze de vaccin anti-COVID, plasate în carantină în SUA pentru că nu au fost transportate corespunzător
Autorităţile din Statele Unite au anunţat, miercuri, că au plasat în carantină mii de doze ale vaccinului pentru COVID-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech, livrate în California, Alabama și New Mexico.
62162183
O asistentă din Alaska a avut o puternică reacție alergică după ce a primit vaccinul Pfizer
O asistentă de la Bartlett Regional Hospital din statul american Alaska a dezvoltat o reacţie alergică severă la scurt timp după ce a primit vaccinul Pfizer/BioNTech, marţi seară, şi a fost spitalizată peste noapte.