Nicio înțelegere la summit-ul din Alaska. Putin: Ucraina, ”o națiune frățească”. Trump: ”A fost foarte profund”

×
Publicitate

Volodimir Zelenski se va întâlni luni cu Donald Trump la Washington după ce președinții Statelor Unite și Rusiei au plecat din Alaska fără un acord privind Ucraina.

Nu s-a ajuns la nicio înțelegere la summitul din Alaska, dar Trump a insistat că s-au făcut progrese, în timp ce Putin a spus că este "sincer interesat" de încheierea conflictului, fără a intra detalii.

Ulterior, Trump a postat pe rețeaua lui de comunicare că cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului "este să se ajungă direct la un acord de pace", mai degrabă decât la un armistițiu temporar "care adesea nu rezistă".

Trump: ”A fost foarte profund... Și, aș spune, cred că am avut o întâlnire foarte productivă. Au fost multe, foarte multe puncte asupra cărora am căzut de acord. Cele mai multe, aș spune. Există alte câteva importante asupra cărora nu ne-am înțeles, încă, dar am făcut unele progrese. Așadar, nu există un acord până când nu există unul”.

Putin: ”Situația din Ucraina are legătură cu amenințările fundamentale la adresa securității noastre. Mai mult, am considerat întotdeauna națiunea ucraineană - și am spus-o de mai multe ori - o națiune frățească, oricât de ciudat ar suna în aceste condiții. Avem aceleași rădăcini și tot ceea ce se întâmplă este o tragedie pentru noi și o rană cumplită. Prin urmare, țara noastră este sincer interesată să pună capăt acestei situații”.

Putin cere stabilirea unor sfere de influență

De la bordul Air Force one, când se întorcea la Washington, Trump a avut o lungă convorbire telefonică cu Volodimir Zelenski, la care s-au alăturat, ulterior, și principalii lideri europeni din NATO, inclusiv secretarul general al Alianței.

”Reporter: Care ar fi sfatul dumneavoastră, (după summitul cu Putin) când vorbiți cu Volodimir Zelenski?

Trump: Să ajungă la un acord”.

Potrivit presei americane, Donald Trump le-a spus președintelui ucrainean și liderilor NATO că Putin NU vrea un armistițiu prealabil și preferă încheierea unui acord cuprinzător. Încheierea rapidă a unui acord de pace este preferabilă unui armistițiu - crede acum și Trump.

Trebuie obținută o pace reală și nu doar o altă pauză între invaziile rusești - a transmis Volodimir Zelenski, care zboară luni la Washington, pentru a se întâlni cu liderul de la Casa Albă

O trilaterală Trump, Putin, Zelenski trebuie să fie următorul pas - consideră, la rândul lor, principalii lideri europeni din NATO, într-o declarație comună de evaluare a summitului din Alaska

Putin:
”În același timp, suntem convinși că, pentru ca soluționarea să fie una de durată, pe termen lung, trebuie eliminate toate cauzele primare ale acestui conflict. Și am spus-o de multe ori: trebuie să fie luate în considerare toate preocupările legitime ale Rusiei și să fie restabilit un echilibru just al securității în Europa și în lume, în ansamblu”.

Cu alte cuvinte - cere Putin - stabilirea unor sfere de influență.

Grimasa lui Putin la întrebarea dacă va mai ucide civili în Ucraina

Putin: ”Sunt de acord cu președintele Trump, așa cum a spus astăzi, că în mod firesc securitatea Ucrainei trebuie, de asemenea, asigurată. Desigur, suntem pregătiți să lucrăm la acest aspect. Ne așteptăm ca Kievul și capitalele europene să privească acest lucru constructiv și să nu pună piedici. Să nu facă încercări de a folosi înțelegeri din culise pentru a organiza provocări, pentru a torpila progresul abia început”.

La final, au fost doar declarațiile celor doi lideri, fără întrebări din partea presei.

Totuși, la doar câteva minute după aterizarea în Alaska, o jurnalistă i-a strigat lui Putin o întrebare de neconceput la el acasă:

”Veți înceta să ucideți civili (în Ucraina)?”.

Nu se înțelge ce a răspus în acel vacarm, doar se pot vedea grimasele liderului de la Kremlin. Însă pare că a vrut să răspundă ceva, cu mâinile pâlnie la gură, în timp ce presa părăsea sala întrevederii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62567702
Noua hartă a Ucrainei, desenată în Alaska. Putin i-a spus lui Trump că dacă primește această regiune, războiul se încheie

Putin i-a transmis lui Trump că va îngheța linia frontului și va pune capăt războiului dacă Ucraina îi cedează complet regiunea Donețk.

62566196
Ţările „coaliţiei voluntarilor” ce susţin Ucraina se reunesc duminică, înaintea vizitei lui Zelenski în SUA

Ţările care susţin Ucraina în războiul cu Rusia şi care au format aşa-numita "coaliţie a voluntarilor" vor avea duminică o nouă reuniune prin videoconferinţă.

62567775
Investitorii reacţionează după summitul SUA–Rusia, încheiat fără un acord privind Ucraina

Întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, desfășurată vineri în Alaska, nu a dus la un acord privind oprirea războiului din Ucraina.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.