Motivul pentru care locuitorii unui oraș din Ucraina vor să-i schimbe numele în New York: „Va fi un nou început pentru noi”

62184224
Shutterstock

Locuitorii unui oraș din Ucraina vor să-i schimbe numele în New York.

Ce are în comun un oraș din estul Ucrainei devastat de război cu orașul New York?

Nu există zgârie-nori, taxiuri galbene sau muzee de renume mondial.

Dar acest lucru nu i-a împiedicat pe localnici din Novhorodske, lângă Donetsk, să încerce să-i schimbe numele în New York, transmite euronews.com.

O comisie parlamentară a aprobat schimbarea, dar acum trebuie să treacă înaintea tuturor deputaților pentru ca soarta să-i fie decisă.

Orașul a fost fondat de coloniștii germani și inclus pentru prima dată pe hartă în 1846 cu numele de New York. S-a mărit doar prin adăpostirea câtorva persoane, devenind centrul mai multor așezări germane.

Se spunea că acei coloniști erau foarte religioși și duceau o viață retrasă de alții. Au avut propriile școli și s-au îmbogățit, producând alimente și mașini și utilaje agricole.

Germanii au început să părăsească Ucraina prima dată după Revoluția Rusă și apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost forțați de sovietici.

Epoca postbelică și debutul Războiului Rece au dus la schimbarea numelui orașului
 

Epoca postbelică și debutul Războiului Rece au dus la schimbarea numelui orașului. New York a devenit Novhorodske în 1951.

„Nu știm de ce s-a schimbat numele, dar credem că a fost din cauza situației politice din timpul Războiului Rece. Nu putea rămâne New York”, a spus Nadiya Gordiuk, profesoară.

Novhorodske a devenit un oraș industrial prosper și a continuat să se dezvolte până când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, la începutul anilor '90.

După trei decenii, orașul se află într-o stare disperată. Industria s-a prăbușit și orașul se află aproape de prima linie a unui război care a ucis în jur de 13.000 de oameni.

„Am văzut vremuri mult mai bune aici. Mulți au plecat după  război și mai avem o singură fabrică care funcționează, dar sperăm că putem schimba această realitate”, a mai spus Gordiuk.

Declinul Novhorodske este împărtășit de multe alte orașe din regiunea Donbas. Conflictul i-a făcut să-și piardă accesul atât la piața rusă, cât și la principalele orașe din regiune, cum ar fi Donetsk și Horlivka, care sunt ocupate în prezent de separatiștii susținuți de Rusia. Horlivka este la doar cinci kilometri distanță.

Localnicii speră că schimbarea numelui orașului le va oferi un nou început și va ajuta la atragerea turiștilor
 

Localnicii speră că schimbarea numelui orașului le va oferi un nou început și va ajuta la atragerea turiștilor.

Pe vremea coloniștilor germani, strada principală a fost numită Gartenstraße (n.r. strada Grădinii) și este vizibilă și astăzi cu mai multe case vechi de cărămidă, o veche fabrică de hârtie uzată de război și câteva clădiri vechi ale școlii din timpul ocupării coloniștilor germani. Acestea sunt atracțiile orașului, care i-ar putea face pe turiști să-l viziteze.

În apropiere, s-a pus bazele unui nou centru cultural. Acesta va acționa ca un mic muzeu cu fotografii ale coloniștilor germani și hărți vechi, dezvăluind modul în care orașul a crescut de-a lungul anilor, de la doar o mână de coloniști la un oraș de dimensiuni semnificative.

„Va fi un nou început pentru noi. Sperăm că ne va aduce investiții și că vom putea avea turiști care să vină aici și să cunoască istoria noastră”, a spus secretara consiliului local al orașului.

Kristina Shevchenk, liderul grupului de tineri din oraș, spune că nu-i place numele Novhorodske, deoarece reprezintă influența rusă și sovietică asupra orașului.

„Este important să scăpăm de influența rusă. Dacă schimbăm numele, putem arăta lumii întregi că orașul nostru nu are nicio legătură cu Rusia, deoarece istoria noastră nu este a Rusiei, este a noastră. O istorie europeană”, a spus Șevcenko, care a susținut schimbarea numelui orașului. 

Novhorodske este încă considerat a fi într-o zonă de război
 

Din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, multe dintre planurile orașului au fost amânate. Unul dintre ele este organizarea unui festival, pentru a sărbători „viitorul orașului”.

Pentru ca alte persoane, care nu au domiciliul în zonă, să participe, totuși, ar avea nevoie de permisiunea armatei ucrainene. Novhorodske este încă considerat a fi într-o zonă de război.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Nora Al-Matrooshi, prima femeie astronaut arabă din istorie

Nora Al-Matrooshi, de 28 de ani, a devenit prima femeie astronaut din Emiratele Arabe Unite, ea fiind acceptată în programul Centrului Spaţial Mohammed Bin Rashid, a anunţat şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi premier al ţării.

Anglia se pregătește să se îmbete, după 4 luni de carantină. Boris Johnson însuși va merge în pub să bea o bere

Englezii vor lua cu asalt cârciumile săptămâna care vine, după ce au stat pe uscat într-o carantină care a durat aproape 4 luni. Însuși premierul Boris Johnson a anunțat că va merge într-un pub să bea o bere.

Un prezentator al unui post de televiziune american susține că interviul lui Oprah a contribuit la moartea prințului Philip

Un prezentator al postului de televiziune american Fox News a stârnit un val de critici după ce a sugerat că interviul lui Oprah cu prințul Harry și Meghan Markle ar fi contribuit la moartea prințului Philip.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.