Putin acuză Ucraina de "acţiuni provocatoare periculoase"

62181482
Getty

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, vineri, Kievul de ''acţiuni provocatoare periculoase'' în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, într-o convorbire telefonică avută cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat Kremlinul.

Washingtonul a afirmat că Moscova a comasat recent cele mai multe trupe la frontiera estică a Ucrainei de după 2014, an în care Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a început să-i susţină pe separatiştii din regiunea Donbas.

Violenţele s-au intensificat între trupele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi din regiunea Donbas. Legat de aceste evoluţii, Germania i-a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din zona frontierei cu Ucraina.

În dialogul telefonic, Putin şi Erdogan au discutat, de asemenea, despre posibila producere în comun a vaccinului Sputnik V împotriva COVID-19, informează Reuters, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, SUA au informat Turcia că două nave militare americane vor traversa strâmtorile Dardanele şi Bosfor pentru a fi desfăşurate în Marea Neagră până la 4 mai, potrivit diplomaţiei turce.

''În urmă cu 15 zile ne-a fost trimisă pe canale diplomatice o notificare că două nave militare ale Statelor Unite vor trece către Marea Neagră, în concordanţă cu Convenţia de la Montreux. Navele vor rămâne în Marea Neagră până în 4 mai'', a declarat Ministerul Afacerilor Externe turc.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62171776
UE doreşte să contracteze încă 1,8 miliarde de doze de vaccin Pfizer, livrabile în 2022 şi 2023

Comisia Europeană discută cu statele membre ale UE pentru a obţine aprobarea acestora în vederea iniţierii negocierilor cu Pfizer-BioNTech pentru contactarea a până la 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.

62169986
Republica Moldova cumpără 400.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac

Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de compania chineză Sinovac, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii de la Chişinău, relatează Reuters.

62183609
Țara europeană în care persoanele sub 30 de ani nu vor mai fi vaccinate cu AstraZeneca

Grecia va administra în continuare vaccinul AstraZeneca împotriva coronavirusului doar celor în vârstă de peste 30 de ani, după cazuri izolate de tromboză, conform Reuters.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.