Medvedev, pe lista persoanelor date în urmărire în Ucraina. Este căutat pentru încălcarea integrității teritoriale

62294684

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte al țării, a fost plasat pe lista persoanelor urmărite a Ministerului ucrainean de Interne, scrie Ukrainska Pravda.

 

Medvedev este căutat de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) pentru că a încălcat integritatea teritorială şi la suveranitatea Ucrainei. Conform legii ucrainene, pentru încălcarea art. 110.2 din Codul penal, Medvedev riscă o pedeapsă de la cinci la zece ani închisoare, cu sau fără confiscarea averilor.
 
Potrivit Ministerului ucrainean de Interne, Medvedev a dispărut la 1 martie 2022.
 
Medvedev a ameninţat, lunic, că „primul episod s-a jucat” şi că „vor fi şi altele”, în urma bombardamentelor ruseşti ale Ucrainei, inclusiv la Kiev.
 
Medvedev îndeamnă, în acest mesaj postat pe Telegram, la ”distrugerea completă a regimului politic din Ucraina”, cu scopul ”protejării poporului nostru şi protejării frontierei ţării”.
 
„Primul episod s-a jucat. Vor fi şi altele”, a scris Medvedev pe Telegram. „Din punctul meu de vedere, (obiectivul) trebuie să fie distrugerea totală a regimului politic din Ucraina”, a mai spus el.
 
Serviciul de Securitate al Ucrainei a plasat-o și pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, pe lista persoanelor căutate, pentru „încălcarea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei, care a cauzat moartea sau alte consecințe grave”, prevăzută la art. 110.3 din Codul penal, . În acest caz pedeapsa este una mai mare, de 10 până la 15 ani de închisoare, cu sau fără confiscarea averilor.
 
Zakharova a dispărut pe 14 martie potrivit site-ului Ministerului ucrainean al Afacerilor Interne.
 
Maria Zakharova

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62292368
Moarte tragică pentru o tânără. A fost violată de trei bărbați, apoi incendiată
O femeie a murit după ce a fost violată de trei bărbați și incendiată, în Africa de Sud.
62294661
„Nu te aștepți să găsești un cadavru pe acoperișul casei”. Modul șocant în care un bărbat și-a descoprit un vecin mort
Gerard Colgan, 32 de ani, a fost dat dispărut de la locuința sa din Harehills Avenue, Chapeltown.
62294662
Camionul care a explodat pe podul Kerci ar fi plecat din Bulgaria, potrivit rușilor. A fost deschisă o anchetă la Sofia
Contraspionajul bulgar a deschis o anchetă după ce - potrivit Rusiei - camionul care a provocat explozia de pe podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea de teritoriul său, ar fi plecat din Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene, relatează luni EFE.