Mașinării ucigașe vor defila în Piața Roșie de Ziua Victoriei. Tancuri, drone și rachete care fac ravagii în Ucraina | FOTO

62541873
IMAGO

Tancurile sovietice T-34 vor deschide vineri parada din Piaţa Roşie, pe al cărui pavaj pietruit vor trece de asemenea rachete balistice intercontinentale moderne Yars, dar și dronele de asalt utilizate de forţele ruse în războiul din Ucraina.

În total, aproximativ 130 de echipamente de război ruse vor lua parte la parada militară din centrul Moscovei, la care vor participa, pe lângă trupele ruse, soldaţi din 13 ţări, inclusiv China.

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria Armatei Roşii asupra Germaniei naziste, parada din acest an se va concentra pe armamentul care a făcut posibilă eliberarea URSS şi a permis forţelor sovietice să ajungă la Berlin.

Pe lângă tancurile T-34, în partea istorică a paradei, prin Piaţa Roşie vor trece tunuri de artilerie autopropulsate SU-100, care au fost utilizate şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Acestea vor fi urmate de tancul T-90M Prorîv, intrat în arsenalul armatei ruse în 2021 şi reprezintă primul tanc rusesc cu sistem de încărcare automată şi un motor de peste 1.130 cai putere.

Vor fi prezentate, de asemenea, T-80BVM-uri modernizate, cu propulsoare cu turbină şi un sistem dinamic de apărare împotriva proiectilelor anti-blindaj.

Nu vor lipsi nici tunurile de artilerie precum Malva de calibru 152, montate pe un şasiu BAZ cu opt roţi, şi transportoarele blindate BTR-82A.

Rachetele Iskander, frecvent folosite în Ucraina, dar și dronele iraniene, la paradă

La parada din Piaţa Roşie vor fi prezente şi rachetele intercontinentale Yars, care înlocuiesc în prezent sistemele cu lansare terestră Topol-M, având o rază de acţiune de până la 12.000 de kilometri.

Rachetele Yars, capabile să transporte mai multe focoase, sunt montate pe un şasiu cu opt axe produs în ţara vecină Belarus, principalul aliat al Moscovei în războiul dus de aceasta în Ucraina.

În plus, la paradă vor defila şi rachete balistice Iskander, capabile să transporte focoase nucleare şi care sunt utilizate frecvent în războiul din Ucraina.

Ca parte a armamentului modern, se remarcă noile vehicule blindate Tornado şi Titan, primul creat pe baza camioanele ruse Ural, al doilea reprezentând o modernizare aprofundată a şasiului Taifun.

Pe lângă aceste două modele, la paradă vor participa şi alte modele din familia Taifun, cum ar fi Taifun-K, capabil să transporte până la 14 soldaţi şi utilizat în mod obişnuit de unităţile de genişti, trupe speciale şi de recunoaştere pe teren.

De asemenea, vor fi prezente vehicule blindate Tigr, capabile să atingă o viteză de până la 140 de kilometri pe oră şi care transportă o varietate de arme, de la mitraliere la rachete antitanc.

La repetiţiile paradei a fost văzut şi noul transportor blindat de trupe Kurganeţ-25, compus din module care facilitează producerea şi repararea sa în condiţii de luptă.

Un loc special le este atribuit dronelor, care şi-au demonstrat eficienţa în războiul din Ucraina, unde îndeplinesc misiuni de spionaj şi de atacuri pe distanţe lungi.

Vor fi prezente în special dronele Gheran-2, pe care mulţi le consideră a fi o copie a dronelor Shahed pe care Iranul le-a furnizat Rusiei în număr mare la începutul războiului în Ucraina.

De asemenea, vor fi prezente dronele spion Orlan şi dronele kamikaze Lanţet, care vor trece prin piaţă la bordul camioanelor off-road Kamaz.

Dar, potrivit experţilor, armata ucraineană îşi menţine superioritatea faţă de inamicul rus atât în ceea ce priveşte dronele cu rază lungă de acţiune, cât şi cele de joasă altitudine.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62526859
Controversatul acord privind resursele minerale al lui Trump a fost ratificat de ucraineni. Ce urmează

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu Statele Unite privind resursele minerale. 338 de deputați au votat în favoare acordului. Nu au existat voturi împotrivă sau abțineri, dar nouă deputați nu au participat la votare.

62529977
Israelul a lansat 14 lovituri în Liban, unul dintre cele mai intense bombardamente de la armistiţiul din noiembrie

Israelul a lansat joi 14 lovituri în zona Nabatieh din sudul Libanului, au declarat pentru Reuters două surse libaneze din domeniul securităţii.

62541847
Ministrul Apărării din Ungaria, într-o înregistrare făcută publică: „Intrăm în faza zero a drumului spre război”

O înregistrare audio din aprilie 2023, făcută publică de liderul opoziției din Ungaria Péter Magyar, arată că ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a declarat că Ungaria intră în „faza zero a drumului spre război”.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.