„Civilizația se află într-un moment de cotitură”. Discursul lui Putin la parada de 9 mai - între victimizare și „eroism”

×
Publicitate

La Moscova, parada din Piața Roșie de Ziua Victoriei a fost restrânsă și fără amploarea falnică de altădată, cu puțin peste 50 de vehicule militare, doar un tanc și acela de epocă și fără survol aerian.

În discursul său, Putin a încercat din nou să lege invadarea Ucrainei de lupta împotriva nazismului, susținând că Rusia își apără suveranitatea. Deși, în mod evident, este agresorul în Ucraina.

Previzibil, în discursul său, Vladimir Putin a comparat din nou războiul din Ucraina - pe care îl prezintă drept luptă împotriva naţionaliştilor de inspiraţie „nazistă" - cu riscul existențial pus Uniunii Sovietice de invazia hitleristă din 1941.

Vladimir Putin, președintele rus: „Astăzi, civilizația se află din nou într-un moment de cotitură decisiv. S-a pornit un adevărat război împotriva Patriei noastre, dar am respins terorismul internațional, îi vom proteja pe locuitorii din Donbas și ne vom asigura securitatea”.

Putin a acuzat din nou "elitele globaliste occidentale" de "rusofobie și naționalism agresiv", în timp ce poporul ucrainean a devenit "ostatic al unei lovituri de stat" și al "ambițiilor Occidentului". Care - acuză Putin - a uitat cine i-a înfrânt pe naziști.

Vladimir Putin, președintele rus: „Se pare că ei au uitat la ce a dus pretenția nebunească a naziștilor de a domina lumea, au uitat cine a învins acest rău cu totul monstruos, ce popor s-a ridicat ca un zid pentru a-și apăra Patria și nu și-a cruțat viețile pentru eliberarea poporului Europei”.

În schimb, pretinde liderul de la Kremlin, prin așa-numita "operațiune militară specială" din Ucraina Rusia își apără suveranitatea. Deși chiar el a ordonat invazia masivă în țara vecină.

Vladimir Putin, președintele rus: „Suntem mândri de toți participanții la operațiunea militară specială. Nu este nimic mai important decât dăruirea voastră în luptă”.

Ziua Victoriei în Rusia este, prin tradiție, o „celebrare grandioasă” a înfrângerii naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial, numit la Moscova Marele război pentru apărarea patriei.

De data asta însă, Kremlinul a adus schimbări semnificative.

Armata a scos un singur tanc la defilare - un T-34 din timpul "Marelui Război Patriotic", situație care a declanșat numeroase comentarii acide pe rețelele de socializare. Și au fost doar puțin peste 50 de vehicule militare la paradă.

Marți au mărșăluit vizibil mai puțini soldați, majoritatea fiind proaspeți recruți, deoarece toți militarii sub contract se află în Ucraina.

Nikolai Mitrokhin, cercetător asociat la Universitatea din Bremen: Parada e menită să arate că totul e sub control și merge conform planului. Și că Rusia are suficiente forțe atât pentru paradă, cât și pentru război.. Însă, din perspectiva trupelor de pe linia frontului, aceste ceremonii sunt o rușine absolută. Suntem în război, paradă ne trebuie nouă acum? Deturnează trupe și echipamente pentru un marș fără noimă, o demonstrație de ochii lumii că totul e în regulă. Toți soldații ruși știu bine că nimic nu merge cum trebui”.

Măsurile de securitate au fost drastice. Survolul aerian a fost anulat, iar festivitățile regionale au fost anulate ori mult reduse din cauza fricii de sabotori sau de atacuri ale dronelor ucrainene.

O modificare frapantă față de anii trecuți, organizatorii au renunțat la „regimentul nemuritorilor”, unde rudele purtau fotografii ale celor căzuți la datorie în cel de-Al Doilea Război Mondial. Riscul ca în acest an famillile soldaților morți în Ucraina să domine marșul ar fi expus întreaga amploare a pierderilor rusești.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Militari americani drogați și tâlhăriți de „Harry Potter”, într-un bar. Cum i-a păcălit

Doi soldați americani au fost drogați, răpiți și jefuiți într-un bar din Columbia, potrivit Departamentului de Justiție american, care a anunțat că un suspect a fost extrădat în SUA pentru a fi judecat, relatează Fox News.

Un primar din Polonia a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Italia

Un primar din Polonia a murit luni noapte după ce a căzut de la etajul patru al unui hotel din Sardinia, Italia, a informat marți agenția poloneză de presă, citată de CNN.

Autoritățile italiene au interceptat o dronă care livra telefoane mobile mafioților închiși într-un penitenciar

Patru telefoane mobile au fost livrate luni, cu drona, unor deţinuţi mafioţi aflaţi într-o închisoare din Palermo, au declarat marţi surse media citate de agenția italiană de știri Ansa, relatează Agerpres.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.