Mărturia emoționantă a unui palestinian revenit în Gaza: Am avut impresia că am intrat într-un oraş fantomă. Încă ne e teamă

62581995

Cu moartea în suflet, dar cu speranţa că îşi vor regăsi casa, sute de palestinieni au revenit sâmbătă datorită încetării focului în Gaza, oraş devenit "fantomă" şi o pustietate, relatează France Presse într-un reportaj de la faţa locului.

"Nu ştiu ce să spun. Imaginile sunt mai puternice decât cuvintele: distrugere, distrugere şi iar distrugere", spune Saher Abou al-Atta, un palestinian revenit în oraş.

La jumătatea lunii septembrie, armata israeliană a lansat o ofensivă terestră majoră pentru a cuceri oraşul Gaza, prezentat de Israel ca unul dintre ultimele bastioane ale grupării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza.

Orașul devastat și străzile pustii

În oraşul unde, potrivit ONU, în august trăiau circa un milion de persoane, numeroase imobile sunt acum dărâmate, fără ferestre sau transformate în mormane de moloz. Pe străzile dominate de cenuşiul distrugerilor, sâmbătă puteau fi văzuţi mulţi bărbaţi mergând fără efecte personale asupra lor, conform imaginilor AFPTV.

Spitalul Rantissi pentru copii şi pacienţi oncologici este devastat. Saloanele nu mai sunt decât grămezi de paturi cu bare răsturnate, tavane sparte şi echipamente împrăştiate.

Graţie replierii armatei israeliene pe aliniamentele convenite în interiorul Fâşiei Gaza, mii de localnici continuau sâmbătă să parcurgă drumul de coastă Al-Rashid spre nord, pe jos sau în maşini, unele din ele încărcate cu saltele şi pături.

Raja Salmi este una dintre aceste persoane. Ea povesteşte că cei peste 15 kilometri pe care i-a parcurs între Khan Younis, unde fusese strămutată, şi oraşul Gaza, au fost "extrem de epuizanţi", iar drumul "lung". "Am mers pe jos ore întregi, iar fiecare pas îmi era plin de teamă şi îngrijorare pentru casa mea", povesteşte ea, ajunsă acum în Gaza.

Peste jumătate de milion de persoane s-au întors în nordul Fâșiei Gaza

Un responsabil al Apărării civile din Gaza, organizaţie de prim-ajutor care operează sub autoritatea Hamas, a indicat că sâmbătă la miezul zilei circa 250.000 de peroane reveniseră în nordul teritoriului palestinian după acordul intrat în vigoare în ajun. Ulterior, acest număr s-a ridicat la 500.000.

Când Raja Salmi a ajuns în fine în cartierul Al-Rimal, "nu a reuşit să-şi mai găsească casa". "Nu mai există, nu a mai rămas decât o grămadă de moloz", spune ea. "M-am oprit acolo şi am plâns. Toate amintirile mele nu mai sunt decât pulbere".

În primăvară, ONU estima că 92% din clădirile rezidenţiale din Fâşia Gaza fuseseră avariate sau distruse de la începerea războiului.

Orașul Gaza „nu mai este ceea ce a fost”

După doi ani de război declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului în 7 octombrie 2023, oraşul Gaza "nu mai este ceea ce a fost", spune Raja Salmi, "totul în noi pare mort".

Sami Moussa de 28 de ani face aceeaşi constatare. El s-a întors acolo fără familie, "pentru a evalua situaţia şi starea casei lor". Aceasta este în continuare în picioare, chiar dacă avariată, "dar ceea ce am văzut în oraş este şocant", spune el, din tabăra de refugiaţi al-Chati.

"Am avut impresia că am intrat într-un oraş fantomă, nu în Gaza: străzile sunt distruse şi rase; este nisip peste tot şi numeroase case sunt prăbuşite sau complet golite". El evocă "izul morţii" şi o "distrugere" atât de "totală" încât nu mai recunoaşte locurile.

"Am pierdut frumoasa Gaza şi ne este teamă încă de ce va mai fi", spune el, în timp ce Israel şi Hamas şi-au dat acordul pentru prima etapă a planului în 20 de puncte propus de preşedintele american Donald Trump pentru a pune capăt războiului.

Joi, înaintea intrării în vigoare a încetării focului, Biroul ONU pentru afaceri umanitare (Ocha) descria situaţia drept "catastrofală" în nordul Fâşiei Gaza, "unde în urmă cu două luni a fost declarată foametea", regiune "practic lipsită de ajutor alimentar" de aproape o lună. 

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Proteste la Londra. Zeci de mii de oameni cer ”o pace justă" în Fâşia Gaza, la o zi după acordul de încetare a focului. FOTO

Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a "cere o pace justă" în Fâşia Gaza, exprimându-şi hotărârea de a manifesta în continuare pentru drepturile palestinienilor, relatează AFP.

Anunțul Statelor Unite despre ”fiii și fiicele Americii în uniformă”. Ce se va întâmpla în Fâșia Gaza

SUA au transmis că pe teritoriul palestinian nu vor fi desfășurate niciun fel de trupe americane. Soldați americani vor fi însă desfășurați în Israel, pentru a contribui la supravegherea încetării focului în Gaza.

Un vânător de comori german a descoperit un tezaur din argint în 2017 și l-a ascuns. Ce s-a întâmplat câţiva ani mai târziu

Arheologii din centrul Germaniei realizează în prezent importanţa "enormă" a unui tezaur din argint datând din perioada Romei Antice, care a fost ascuns timp de mai mulţi ani de detectivul de metale care l-a descoperit, informează DPA.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.