„Nu restaurezi statul de drept dând sentimentul că elimini tu însuți regulile de la baza lui. Multiplicarea acestor lovituri în forță în interiorul Uniunii Europene începe să ridice semne serioase de întrebare”, a scris duminică pe X șefa extremei drepte, relatează AFP, preluată de news.ro.
Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) își afișează cu regularitate apropierea față de președintele naționalist polonez Karol Nawrocki, ales în 2025 și angajat într-un conflict cu premierul proeuropean Donald Tusk pe tema numirii judecătorilor constituționali.
„Suspendarea contestată a președintelui Tribunalului și intervenția forțelor de securitate în jurul acestei instituții par să semene unei preluări cu forța a controlului unei instituții constituționale”, este de părere șefa extremei drepte.
Cu aproape un an înaintea unor alegeri legislative în Polonia, evenimentele au accelerat brusc vineri, la Varșovia. Poliția antirevoltă a intrat în incinta Tribunalului pentru a bloca accesul în acesta. Ministrul Justiției, care este totodată procuror general, a cerut ridicarea imunității președintelui Tribunalului, iar o judecătoare nou numită de către majoritatea la putere a anunțat că preia interimatul.
Comisia Europeană i-a luat apărarea lui Donald Tusk, sâmbătă, și i-a cerut președintelui polonez să valideze numirea judecătorilor, pentru a pune capăt crizei.
„Indiferența Uniunii Europene și tăcerea presei cu privire la criza poloneză ridică întrebări legitime: nu poți să pretinzi că aperi democrația și statul de drept și să taci atunci când echilibrul constituțional al unui stat membru este amenințat grav”, este opinia șefei extremei drepte franceze.