Prezența acestora a stârnit nemulțumirea unor localnici, care au sesizat autoritățile. Direcția Regională a Pădurilor de Stat din Krosno a prezentat situația într-un comunicat oficial, iar poliția și alte instituții au organizat controale. Cazul a intrat în atenția polițiștilor, a polițiștilor de frontieră și a autorităților fiscale, scrie presa locală.

Verificările au vizat legalitatea șederii în Polonia, respectarea legislației și starea tehnică a vehiculelor. În timpul acțiunii au fost constatate și abateri legate de ordinea publică și de accesul cu mașinile în pădure.

Grupuri de zeci de persoane, transportate organizat în pădure

Pe 21 octombrie, Direcția Regională a Pădurilor de Stat din Krosno a publicat un comunicat despre grupurile care veneau să culeagă ciuperci în pădurile din regiune.

Potrivit instituției, culegătorii polonezi semnalaseră de câteva zile prezența unui număr mare de persoane venite din afara țării. Îngrijorarea era legată atât de amploarea activității, cât și de modul organizat în care se desfășurau deplasările.

Conform informațiilor prezentate de silvicultori, grupurile numărau uneori câteva zeci de persoane. Acestea se cazau sau se adunau în parcări forestiere și în zone de camping, după care intrau în pădure și căutau ciuperci pe suprafețe extinse.

Mașini cu numere de înmatriculare din România îi transportau dimineața în pădure și îi preluau după-amiaza. Ciupercile culese erau curățate, sortate și ambalate în lăzi, apoi transportate peste graniță.

Poliția a verificat aproape 250 de persoane și peste 60 de vehicule

Detalii despre operațiune au fost prezentate la postul TVP Info. Polițiștii au legitimat aproape 250 de persoane și au verificat peste 60 de vehicule. În urma controalelor au fost constatate șapte contravenții.

„Acțiunile comune au urmărit verificarea legalității șederii acestora pe teritoriul Poloniei, a respectării regulilor de ordine publică și a legislației rutiere, precum și identificarea eventualelor persoane date în urmărire”, a declarat reprezentanta poliției.

Legislația poloneză sancționează accesul în pădure cu autovehicule, mopede sau vehicule cu tracțiune animală fără autorizația necesară.

Amenda poate ajunge la 500 de zloți, iar șoferul poate primi între 3 și 6 puncte de penalizare. Dacă fapta este judecată în instanță, sancțiunea financiară poate ajunge până la 5.000 de zloți.

Consecințe suplimentare pot apărea dacă, în timpul accesului ilegal, sunt distruse stratul vegetal de la suprafața solului sau plantele. Sancțiunea depinde de circumstanțele fiecărui caz.