Lista de opțiuni anti-Iran e pe masa lui Trump. Consilierii îi dau sfaturi contradictorii

62604654
Getty

Consilierii de rang înalt din administrația președintelui Donald Trump sunt divizați în privința unei eventuale acțiuni militare împotriva Iranului, pe fondul represiunii violente a protestelor din această țară.

Potrivit The Wall Street Journal, mai mulți oficiali, în frunte cu vicepreședintele JD Vance, îl îndeamnă pe Trump să încerce mai întâi o cale diplomatică, informație contestată însă de echipa vicepreședintelui, transmite news.ro.

Reuters relatează că un purtător de cuvânt al lui Vance a calificat drept incorectă prezentarea făcută de WSJ. „Vicepreşedintele Vance şi secretarul de stat Rubio prezintă împreună preşedintelui o serie de opţiuni, de la o abordare diplomatică la acţiuni militare”, a declarat William Martin, directorul de comunicare al lui Vance. „Ei prezintă aceste opţiuni fără părtinire sau favoruri”, a adăugat oficialul.

În paralel, Axios scrie că Donald Trump urmează să aibă marți o reuniune cu echipa sa de securitate națională, care i-a prezentat deja o listă de opțiuni privind răspunsul SUA la situația din Iran. Casa Albă analizează inclusiv o propunere venită din partea Teheranului pentru inițierea unor discuții legate de programul nuclear, în timp ce președintele american ia în calcul autorizarea unor atacuri militare.

Un oficial al Casei Albe, citat de Axios, a declarat că Trump este „înclinat” să lanseze un atac pentru a pedepsi regimul iranian pentru uciderea protestatarilor, dar că nu a luat încă o decizie finală și analizează în continuare oferta de negociere. În acest context, este de așteptat ca subiectul să fie discutat în detaliu la întâlnirea de marți cu echipa de securitate națională.

Pe fondul informațiilor potrivit cărora sute de protestatari ar fi fost uciși în weekend, Trump a declarat că Iranul „începe” să depăşească limitele. Sursele citate de Axios arată că, în cazul în care va fi ordonată o intervenție militară, țintele ar putea viza structuri ale regimului implicate în securitatea internă, considerate responsabile de represiune.

În același timp, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a luat legătura cu ministrul iranian de externe pentru a explora o soluție diplomatică, care ar putea include reluarea negocierilor nucleare. Luni, Trump a anunțat însă noi sancțiuni, menite să crească presiunea asupra Teheranului. „Începând de acum, orice ţară care face afaceri cu Republica Islamică Iran va plăti o taxă de 25% pentru toate afacerile cu Statele Unite ale Americii. Acest ordin este definitiv şi fără drept de apel. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni!”, a scris el pe Truth Social.

Vineri a avut loc o întâlnire între vicepreședintele Vance, secretarul de stat Marco Rubio și oficiali ai Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia a fost pregătită lista de opțiuni prezentată ulterior președintelui. O sursă citată de publicație a precizat că acestea variază „de la diplomaţie la atacuri militare”, majoritatea fiind, pentru moment, non-cinetice.

În interiorul administrației există voci care consideră că o intervenție militară ar putea fi contraproductivă, însă Trump pare în continuare dispus să ia în calcul această variantă. Oficialii iranieni au reacționat dur, amenințând cu atacuri asupra bazelor americane și asupra Israelului, în cazul în care SUA vor trece la acțiune.

Între timp, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi l-a contactat pe Witkoff pentru a discuta situația protestelor, demers interpretat de surse Axios drept o tentativă de detensionare a relațiilor cu Washingtonul sau de câștigare de timp înaintea unei decizii finale a lui Trump.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că atacurile aeriene „ar fi una dintre numeroasele opţiuni luate în considerare” de președinte, subliniind că diplomația rămâne prima opțiune. „Ceea ce auziţi public din partea regimului iranian este destul de diferit de mesajele pe care administraţia le primeşte în privat şi cred că preşedintele are interesul să exploreze aceste mesaje”, a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62605247
Strategie anti-Trump în Groenlanda. Parlamentarii republicani și democrați „ocupă” insula ca să nu fie cucerită

Un grup de congresmeni americani din ambele emisfere politice urmează să viziteze Danemarca vineri și sâmbătă, în contextul tensiunilor create de amenințările președintelui Donald Trump de a prelua Groenlanda.

62605685
Destinația turistică neașteptată care a devenit cea mai populară în Europa. Topul celor mai vizitate locuri

Turiştii au petrecut, în trimestrul trei din 2025, aproximativ 398,1 milioane de nopţi în spaţii de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, în creştere cu 8,7% faţă de perioada similară din 2024, arată datele Eurostat.

 

62605683
Primarul socialist din New York s-a mutat în „casa bântuită”. Zohran Mamdani a descoperit problema: „n-are bideu”

Primarul Zohran Mamdani și prima doamnă a orașului, Rama Duwaji, s-au mutat oficial luni într-o vilă istorică, Gracie Mansion și au venit cu o mulțime de idei pentru băile reședinței primarului, veche de 227 de ani.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.