Regele Harald al Norvegiei, care a murit la 89 de ani, și Regele Mihai I al României au fost rude, cei doi monarhi fiind veri de gradul al treilea.
Legătura dintre Regele Norvegiei și ultimul rege al României își are originea în vasta rețea de înrudiri care a unit, de-a lungul generațiilor, marile case regale europene. În centrul acestei genealogii se află Regina Victoria a Marii Britanii, ai cărei descendenți au ajuns pe tronurile mai multor țări europene.
Legătura de sânge dintre Regele Harald V și Regele Mihai I
Regele Mihai I al României era stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii din partea ambilor părinți. Prin această dublă legătură de familie, ultimul monarh al României a fost văr de gradul al treilea cu Regele Harald V al Norvegiei. Aceeași legătură de rudenie îl apropia de alte figuri importante ale monarhiei europene, printre care Regina Margareta a II-a a Danemarcei, Regele Juan Carlos I al Spaniei, Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Regina Victoria a Marii Britanii a avut nouă copii, iar descendenții acestora au ajuns, prin căsătorii și alianțe dinastice, în mai multe dintre familiile regale ale Europei. Astfel, arborele genealogic al Casei Regale a României s-a intersectat cu cel al familiei regale norvegiene.
În cazul Regelui Mihai I, legătura cu Regina Victoria exista prin ambii săi părinți. Mihai era fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena, iar prin ramurile genealogice ale familiilor de Hohenzollern-Sigmaringen și Greciei și Danemarcei, acesta era conectat la descendența Reginei Victoria. Regele Harald V provenea, la rândul său, dintr-o altă ramură a aceleiași vaste rețele de familii regale europene.
Regele Harald V al Norvegiei și Regele Mihai I al României au aparținut aceleiași generații de monarhi europeni a căror copilărie a fost marcată de război și de marile transformări politice ale secolului XX. Deși au ajuns să domnească în țări cu istorii și sisteme politice diferite, destinele lor au avut câteva puncte comune.
Harald s-a născut în 1937, iar Mihai în 1921. Amândoi au ajuns, încă de copii, în centrul unor evenimente istorice dramatice. În timpul ocupației naziste a Norvegiei, Harald a fost evacuat împreună cu mama și surorile sale și a petrecut o parte din copilărie în Statele Unite. Mihai, în schimb, a rămas în România în timpul războiului și a devenit rege pentru a doua oară în 1940, la doar 18 ani.
Destinele lor s-au despărțit însă radical după război. Harald a moștenit o monarhie stabilă și a urcat pe tron în 1991, după moartea tatălui său, Olav al V-lea. Mihai a fost obligat să abdice în 1947, după instaurarea regimului comunist, și a trăit apoi decenii în exil.
Cine a fost Regele Harald V al Norvegiei
Regele Harald V al Norvegiei, unul dintre cei mai longevivi monarhi ai Europei, a murit la vârsta de 89 de ani. În copilărie, Harald a cunoscut exilul, după ce Norvegia a fost ocupată de Germania nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A ajuns în Statele Unite alături de mama și surorile sale, în timp ce tatăl și bunicul său s-au refugiat în Marea Britanie.
Palatul Regal de la Oslo a anunțat că regele a murit vineri, la ora 6:35, la Spitalul Național din Oslo. După moartea sa, fiul său, Haakon, a devenit automat noul rege al Norvegiei.
Harald s-a născut în 1937, la Asker, în apropiere de Oslo. A fost primul prinț norvegian născut în Norvegia după mai bine de cinci secole. La acea vreme, țara își recâștigase de puțin timp propria monarhie, după dizolvarea uniunii cu Suedia în 1905 și alegerea bunicului său, Haakon al VII-lea, ca rege.
Avea doar trei ani când Germania nazistă a invadat Norvegia. Pentru a evita capturarea de către germani, mama sa, Prințesa Märtha, a fugit împreună cu Harald și surorile sale, Ragnhild și Astrid. Familia a trecut mai întâi prin Suedia și apoi a ajuns în Statele Unite.
În același timp, tatăl lui Harald, Prințul Olav, și bunicul său, Regele Haakon al VII-lea, s-au refugiat în Marea Britanie, alături de guvernul norvegian aflat în exil. Refuzul lui Haakon de a se supune cererilor Germaniei naziste i-a consolidat reputația de simbol al rezistenței norvegiene.
În perioada petrecută în Statele Unite, familia regală norvegiană a fost primită în mai multe rânduri la Casa Albă. Harald avea doar șase ani când a primit prima sa însărcinare oficială: a participat la ceremonia de botezare a unor noi avioane de luptă la o bază norvegiană din Canada.
Familia regală s-a întors în Norvegia în iunie 1945, după încheierea războiului.
După revenirea în țară, Harald a urmat școlile publice norvegiene, apoi Colegiul Militar Norvegian și Universitatea Oxford.
A moștenit de la tatăl său pasiunea pentru navigație. Olav fusese campion olimpic la navigație în 1928, iar Harald a reprezentat la rândul său Norvegia la mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice. În 1987, a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de navigație, în calitate de căpitan al propriului iaht.
Harald a devenit rege la 21 ianuarie 1991, după moartea tatălui său, Olav al V-lea. A preluat tronul într-o perioadă în care Norvegia trecea printr-o importantă transformare economică, alimentată în mare parte de dezvoltarea industriei petrolului și gazelor naturale.
Noul monarh și-a propus să modernizeze imaginea instituției și să o apropie de societatea norvegiană. A păstrat, totodată, sloganul folosit de tatăl și bunicul său: „Totul pentru Norvegia”.
De ce nu a abdicat regele Norvegiei
Spre deosebire de alți monarhi europeni care au renunțat la tron în ultimii ani, Harald V nu a ales să abdice. Chiar și la o vârstă înaintată, a insistat că își va îndeplini responsabilitățile până la sfârșitul vieții.
Odată cu moartea sa, succesiunea s-a produs automat, iar fiul său, Haakon, a devenit noul rege al Norvegiei.
Domnia lui Harald V lasă în urmă imaginea unui monarh care a reușit să păstreze tradiția, dar să adapteze instituția regală la o societate modernă. De la copilul evacuat în timpul războiului până la regele care a devenit vocea toleranței și a unității naționale, viața sa a fost strâns legată de istoria Norvegiei contemporane.
