La 5 ani după Brexit, majoritatea britanicilor vor să se întoarcă în Uniunea Europeană. Promisiunea premierului

62515493
Shutterstock

Mai puţin de trei din zece britanici consideră că Brexitul a fost pozitiv, potrivit unui sondaj publicat miercuri, la cinci ani de la ieşirea oficială a Regatului Unit din UE, iar majoritatea doresc ca ţara lor să revină în Uniune, transmite France Presse.

 

În cadrul referendumului din 2016, în favoarea Brexitului au votat 52% dintre britanici. La 31 ianuarie 2020, după ani de negocieri dure, Regatul Unit a devenit prima ţară care a părăsit Uniunea Europeană.

Dar, după cinci ani, doar 30% dintre britanici cred că ţara a făcut ceea ce trebuia votând în favoarea Brexitului, conform unui sondaj YouGov realizat pe 2.225 de persoane.

Acesta este, potrivit institutului, cel mai scăzut nivel de sprijin pentru ieşirea din UE înregistrat vreodată.

Dintre britanicii care au votat în favoarea Brexitului, unul din şase (18%) consideră că ieşirea din UE a fost o greşeală. Dar acest procent creşte la 55% din totalul respondenţilor. Doar 11% dintre cei intervievaţi consideră că Brexitul a fost un succes.

Premierul Keir Starmer a promis o ”resetare” a relațiilor cu UE

Majoritatea britanicilor (55%) sunt în favoarea unei reveniri la UE, inclusiv 20% dintre cei care au votat pentru Brexit. Dintre aceştia, 39% s-au declarat "puternic" în favoarea unei reveniri în UE.

După ani de tensiuni cu Bruxellesul sub guvernul conservator anterior, premierul Keir Starmer a promis să "reseteze" relaţiile dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, liderul laburist, care a votat pentru rămânerea în UE în 2016, a respins o revenire în Uniune.

Data de 31 ianuarie 2020 marchează ieşirea oficială a Regatului Unit din UE, care a devenit pe deplin efectivă după o perioadă de tranziţie la 31 decembrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Germania va înăspri drastic regulile de migraţie în ţară. Inițiativele, sprijinite și de „extrema dreaptă”

Deputaţii germani urmează să se pronunţe miercuri asupra unor moţiuni ce prevăd o înăsprire drastică a regulilor de migraţie în ţară, iniţiative legislative care ar putea să fie adoptate cu sprijinul „extremei drepte” din Bundestag.

Legist olandez, despre furtul tezaurului dacic: Anchetatorii pot obţine urme de ADN de pe probele pe care le au până acum

Ciocanul, barosul şi ranga descoperite de poliţie la muzeul jefuit Drents din Assen ar putea juca un rol crucial în urmărirea autorilor şi a probelor, spune un fost investigator judiciar al poliţiei olandeze, John Pel, citat de presa locală.

Varşovia susține că Rusia încearcă să recruteze polonezi pe dark web pentru a influenţa alegerile prezidenţiale

Un membru de rang înalt al guvernului de la Varşovia a acuzat marţi Rusia că încearcă să recruteze polonezi pe dark net („internetul întunecat”) pentru a încerca să influenţeze campania electorală prezidenţială din Polonia, relatează Reuters.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.