Kremlinul anunță că Vladimir Putin a fost invitat de Donald Trump să se alăture Consiliului de Pace pentru Gaza

62605777
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost invitat de omologul său american, Donald Trump, să se alăture Consiliului de Pace care va supraveghea noul guvern din Gaza, a informat luni Kremlinul, transmit Reuters şi EFE.

„Într-adevăr, preşedintele Putin a primit propunerea prin canale diplomatice de a se alătura Consiliului de Pace. În prezent, examinăm toate detaliile propunerii", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei sale de presă telefonice zilnice, potrivit EFE.

Reuters relatează că Moscova studiază propunerea şi speră să aibă contacte cu Washingtonul pe această temă.

Trump a invitat 60 de ţări să se alăture Consiliului de Pace, însă doar cele care plătesc un miliard de dolari vor putea deveni membri permanenţi.

Reacții prudente la Consiliul pentru Pace propus de Trump

Guvernele din întreaga lume au reacţionat prudent duminică faţă de invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a se alătura iniţiativei sale numite Consiliul pentru Pace, consemnează Reuters.

Doar Ungaria, unde premierul Viktor Orban este un aliat apropiat al lui Trump, a acceptat fără echivoc invitaţia trimisă către circa 60 de ţări.

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a declarat că este de acord în principiu, dar detaliile sunt încă în lucru.

Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti a confirmat, duminică, primirea de către preşedintele Nicuşor Dan a scrisorii prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membră a Consiliului.

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război. 

62104773
Reuniunile FMI și Băncii Mondiale, încheiate fără măsuri concrete pentru economiile în curs de dezvoltare

Reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, desfăşurate la Bangkok, s-au încheiat fără măsuri concrete de sprijin pentru economiile în curs de dezvoltare.

Protest violente franta gettyimages 2300138947
Trump crede că migranții sunt de vină pentru haosul violenței. „Franţa arde. Închideţi graniţele şi preluaţi controlul”

Preşedintele american Donald Trump a atribuit imigraţiei vina pentru revoltele care au zguduit Franţa sâmbătă, îndemnând autorităţile de la Paris să înăsprească politicile în acest domeniu.

Recomandări
Cazul alexandra protv
Un ordin de protecție și sute de alerte nu au împiedicat o crimă. Cazul „Alexandra” încă ridică întrebări despre reacția autorităților

„Iubirea nu omoară”, partea I. Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă, poveștile despre crime vor continua.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Luca Niculescu s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac, înaintea votului de învestitură. Ce concluzie a tras

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.