Joe Biden pleacă într-un ”turneu prezidențial” în Europa pentru a-i demonstra lui Putin că SUA au revenit
Preşedintele american Joe Biden începe duminică un turneu de patru zile în Europa, care va include summitul NATO din Lituania, vizite în Regatul Unit şi Finlanda, precum şi o serie de întâlniri cu lideri din întreaga lume.
Totuşi, persoana care îi va monopoliza atenţia lui Biden va fi alta: omologul său rus Vladimir Putin, căruia doreşte să-i lase de înţeles că Statele Unite au revenit în forţă pe scena internaţională şi că alianţele lor - în special cu Ucraina - sunt mai puternice ca oricând, transmite EFE, citat de Agerpres.
Acestea au fost explicaţiile oferite - într-o conferinţă de presă organizată înaintea plecării lui Biden - de către consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, care a definit turneul european al preşedintelui american drept o şansă de a demonstra că SUA şi-au recuperat "statutul global de partener solid şi de încredere pentru pace, progres şi securitate".
"Acest turneu va reflecta faptul că am făcut progrese şi va avea ca scop să demonstreze leadership-ul preşedintelui pe arena internaţională", a subliniat Sullivan.
Invazia rusă asupra Ucrainei care a început în februarie 2022 va fi principalul punct de pe ordinea de zi, într-un moment în care Kievul cere garanţii de securitate mai mari de la NATO în faţa Rusiei şi după ce Putin a fost nevoit să se ocupe de rebeliunea eşuată a grupului paramilitar Wagner.
Agenda lui Biden
Turneul lui Biden va avea loc între 9 şi 13 iulie şi va începe la Londra, va continua cu Vilnius, unde preşedintele american participă la summitul liderilor NATO, şi se va încheia la Helsinki, într-o oprire istorică pentru a demonstra angajamentul Washingtonului faţă de cel mai recent membru al NATO.
Agenda lui Biden la Londra va începe în dimineaţa zilei de luni, 10 iulie, cu o întâlnire cu premierul britanic Rishi Sunak.
Va fi cea de-a cincea întâlnire dintre Biden şi Sunak, care s-au văzut la numeroase summituri internaţionale în ultimele luni. Obiectivul reuniunii de luni va fi acela de a aborda unele dintre problemele centrale ale summitului NATO din Lituania, a detaliat într-o conferinţă de presă Amanda Sloat, principalul consilier al lui Biden pentru Europa.
Mai concret, pe agenda discuţiilor se vor afla cererea Ucrainei de a adera la NATO şi progresul contraofensivei pe care Kiev a lansat-o la începutul lunii iunie pentru recuperarea zonelor ocupate de Rusia, a adăugat Sloat.
După reuniunea cu Sunak, Biden se va întâlni cu regele Charles al III-lea la Castelul Windsor, aceasta fiind prima întâlnire dintre cei doi de când monarhul a fost încoronat în luna mai a acestui an.
Ultima dată când preşedintele SUA şi Charles, prinţ de Wales la acea vreme, s-au văzut a fost în noiembrie 2021, în timpul summitului COP26 privind clima, desfăşurat în oraşul scoţian Glasgow.
La sfârşitul zilei de luni petrecută la Londra, Biden se va îndrepta imediat către oraşul lituanian Vilnius pentru a participa la summitul liderilor NATO, care va avea loc marţi şi miercuri (11-12 iulie).
După cum a anunţat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la summitul lor, aliaţii vor conveni asupra diferitelor măsuri pentru "apropierea Ucrainei" de alianţa nord-atlantică, dar nu vor propune intrarea acesteia în NATO.
Summitul NATO
Mai exact, liderii NATO vor aproba un nou pachet de asistenţă militară care să ajute forţele ucrainene să achiziţioneze echipamente mai moderne şi vor crea un nou forum pentru consultări cu Ucraina numit Consiliul NATO-Ucraina, în încercarea de a consolida legăturile politice cu Kievul.
Cel mai dificil lucru este unificarea poziţiilor în cadrul NATO pentru a reflecta angajamentul aliaţilor faţă de o viitoare intrare a Ucrainei în alianţă, dar fără ca acest demers să rămână la stadiul de promisiuni goale.
Potrivit unor surse ale alianţei militare, intenţia este ca limbajul comunicatului final al summitului de la Vilnius să reprezinte un progres faţă de cel folosit la summitul de la Bucureşti din 2008, când aliaţii au declarat că atât Ucraina, cât şi Georgia vor deveni membre NATO, dar fără a stabili un calendar pentru aceasta.
EFE comentează că cireaşa de pe tort de la summitul NATO va fi pusă de Biden, prin ceea ce Casa Albă a definit drept un "discurs măreţ" despre apărarea democraţiei şi sprijinul Occidentului pentru Ucraina.
În seara zilei de 12 iulie, Biden va călători în Finlanda pentru a se întâlni a doua zi cu liderii ţărilor nordice: Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi Danemarca.
Acesta va fi al treilea summit între SUA şi liderii ţărilor nordice. Cel mai recent a avut loc în 2016, când preşedintele de atunci Barack Obama (2008-2017) i-a primit pe conducătorii acestor naţiuni la Casa Albă, a explicat Sloat.
Finlanda a devenit cel de-al 31-lea membru cu drepturi depline al NATO în aprilie anul acesta, după finalizarea procesului de aderare pe care l-a cerut în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.
Suedia a depus cererea de aderare la NATO în acelaşi timp cu Finlanda, dar solicitarea sa este în continuare blocată de Turcia şi Ungaria, aminteşte EFE.