Întârzieri pe aeroportul din Frankfurt cauzate de eliminarea unei bombe din al Doilea Război Mondial

62060122
iStock

Pasagerii se pot aştepta la întârzieri duminică pe aeroportul din Frankfurt, din cauza operaţiunilor de eliminare a unei bombe din al doilea război mondial, informează Reuters.

Compania Fraport, care operează aeroportul, recomandă pasagerilor să ceară din timp informaţii liniilor aeriene şi să verifice site-ul de internet şi aplicaţia pentru telefoane mobile a aeroportului pentru planificarea plecărilor şi sosirilor.

Durata perturbării traficului depinde şi de condiţiile meteorologice, care pot afecta posibilităţile de deviere a curselor aeriene.

Întârzierile vor începe probabil la ora 10.00 GMT şi vor afecta şi transportul public din zonă.

Circa 16.500 de persoane urmează să fie evacuate în timpul dezamorsării, pe o rază de un kilometru în jurul bombei aflate în apropierea sediului Băncii Centrale Europene, a anunţat poliţia.

Bomba de o jumătate de tonă a fost descoperită în cursul lucrărilor pe un şantier de construcţie; astfel de incidente sunt frecvente în oraşele germane care au suferit bombardamente intense în timpul războiului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Cel mai mare caz de sclavie modernă din Europa. Sute de oameni păcăliți de o grupare

Un tribunal din Marea Britanie a condamnat opt cetăţeni polonezi la pedepse de până la 11 ani de închisoare cu executare pentru că au obligat aproximativ 400 de conaţionali la muncă forţată.

Prăjitură cu canabis, oferită din greșeală într-un spital. Rămăsese de la o aniversare

O persoană care a vizitat un spital din Marea Britanie a oferit din greşeală personalului sanitar o prăjitură cu canabis în semn de mulţumire pentru serviciile medicale primite, relatează vineri Press Association, conform Agerpres.

Proteste în timpul paradei de Ziua Independenței, în SUA. Un steag a fost incendiat

Sub tirul criticilor pentru că s-a invitat la marea sărbătoare de la Washington de ''Ziua Independenței'' și a impus o paradă militară, Trump a vrut totuși să transmită un mesaj de unitate pentru America.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.