Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în Balcani. Flăcările se îndreaptă către marile orașe

×
Publicitate

Grecia rămâne în alertă ridicată din cauza incendiilor de vegetație. Pericolul pândește insula Creta, peninsula Peloponez și regiunea Attica.

În Turcia, flăcările au ajuns periculos de aproape de orașele Izmir și Bursa. Iar în Bulgaria, incendiile continuă să facă ravagii în sudul țării.

Autoritățile de peste Dunăre au cerut activarea mecanismului european de protecție civilă. România a trimis în ajutor un elicopter anti-incendiu, de tip Black Hawk.

Într-un district din partea sudică a orașului Izmir, autoritățile au mobilizat resurse impresionante pentru a ține flăcările sub control.

Un alt incendiu se apropie amenințător de Bursa, al patrulea oraș ca mărime al țării.

Peste 3.500 de oameni din mai multe sate au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. Deși mai multe focare sunt parțial sub control, pagubele sunt uriașe, cu mii de hectare de pădure distruse. Țara trece printr-o săptămână „extrem de riscantă", a anunțat ministrul turc al Silviculturii. Aproape 100 de persoane sunt anchetate penal pentru posibile incendieri intenționate.

Între timp, Turcia a trimis o echipă de pompieri peste graniță, în Bulgaria, pentru a lupta cu incendiile din zona Lesovo, unde mai multe sate au fost evacuate.

Pentru a 4-a zi consecutiv, echipajele încearcă să stingă focarele izbucnite în sudul țării. Autoritățile de la Sofia au cerut ajutor prin mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. Țara noastră a trimis deja un elicopter Black Hawk, care acționează alături de alte aeronave specializate în stingerea incendiilor din Ungaria, Slovacia, Cehia, Franța și Suedia.

În Grecia, un incendiu a izbucnit în apropierea campusului Universității Tehnice din Atena. Autoritățile au închis mai multe drumuri, inclusiv șoseaua de centură a capitalei elene.

În Albania, continuă să fie active cel puțin șase incendii. În nord-estul țării, flăcările ard pe platouri montane greu accesibile, iar intervenția se face aproape exclusiv din aer. În sudul țării, rafalele din timpul nopții au reaprins mai multe focare, inclusiv în zona turistică Himarë, deja afectată de incendii săptămânile trecute.

Și Portugalia luptă cu focul. Incendiile forestiere izbucnite în weekend au ajuns acum în zone locuite din nordul și centrul țării. Peste o mie de pompieri au fost mobilizați.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62563236
Infrastructura UE nu ar face față unei invazii rusești. Tancurile NATO s-ar bloca în tuneluri iar podurile s-ar putea prăbuși

Șeful transporturilor din Uniunea Europeană a semnalat cât de gravă este situația în ceea ce privește infrastructura din teritoriu, în cazul unei invazii rusești.

62562652
Plahotniuc, reținut în Grecia, spune că vrea să fie predat Chișinăului, unde este acuzat de fraudă bancară de 1 mld. dolari

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, reţinut în Grecia pentru frauda bancară de 1 miliard de dolari, este dispus să fie extrădat în Republica Moldova, potrivit avocatului său. Rusia cere, de asemenea, extrădarea lui, relatează Reuters. 

62528923
Trump i-a dat un nou ultimatum lui Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina: „Nu mai așteptăm”. Zelenski a intervenit

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un nou termen limită pentru ca liderul Kremlinului, Vladimir Putin, să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.