Fostul ministru al Educaţiei din Catalonia, Clara Ponsati, exilată în Scoția, s-a predat

61949817
Agerpres

Fostul ministru catalan al Educaţiei, Clara Ponsati, vizată de un mandat de arestare european pentru că a luat parte la declararea unilaterală a independenţei Cataloniei, s-a predat miercuri poliţiei din Scoţia, unde se află în exil.

Clara Ponsati, exilată în Scoția, s-a predate la un comisariat de poliţie din centrul oraşului Edinburgh, însoţită de avocatul său. O instanţă scoţiană va decide în cursul zilei dacă Ponsati va putea fi eliberată pe cauţiune până la audierea privitoare la eventuala sa extrădare, potrivit Agerpres, citând agențiile Reuters şi AFP.

“Clara rămâne fermă, hotărâtă şi este decisă să riposteze”, a declarat avocatul Aamer Anwar.

Clara Ponsati se opune extrădării, considerând că nu va avea parte de un proces corect în Spania, unde liderii secesioniştii sunt angajaţi într-o luptă cu statul, iar majoritatea sunt fie în spatele gratiilor, aşteptând să fie judecaţi, fie în exil.

“Ca şi alţi politicieni catalani, am promovat referendumul democratic paşnic din octombrie 2017 şi, cu toate acestea, acum mă confrunt cu acuzaţii printre care rebeliune cu violenţă împotriva unităţii naţiunii spaniole”, a afirmat, miercuri, Clara Ponsati într-o declaraţie cu ocazia lansării unei strângeri de fonduri pe internet pentru a-i susţine apărarea, şi care i-a permis deja să adune peste 95.000 de lire sterline în câteva ore.

Ea se numără printre cei 13 lideri catalani aflaţi în străinătate pentru care Curtea Supremă spaniolă a emis au reactivat vineri mandate de arestare europene şi internaţionale.

Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont a fost arestat duminică de poliţia germană în apropiere de frontiera daneză, după cinci luni de exil.

Ca şi alţi lideri catalani, Clara Ponsati s-a exilat în Belgia la 30 octombrie 2017, după destituirea executivului catalan şi punerea sub tutela Madridului a regiunii, în replică la declaraţia de independenţă de la 27 octombrie.

Ea s-a instalat în Scoţia, unde predă economia la Universitatea St. Andrews şi unde a primit sprijinul unor membri ai Partidului Naţionalist Scoţian (SNP), care împărtăşeşte aspiraţiile separatiştilor catalani.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61949808
Un băiețel de doi ani a însoțit-o la balul de absolvire pe iubita fratelui său. Ce a pățit tânărul

"E-adevărat, sunt tânăr, dar pentru un suflet mare, valoarea nu aşteaptă ca vârsta s-o măsoare!"

61949813
New York Times: Misterul trenului care îl transportă pe liderul nord-coreean. VIDEO

Trenul misterios care a poposit luni seara în Gara Centrală din Beijing i-ar aparţine liderului nord-coreean Kim Jong-un. Acesta ar fi avut o întâlnire secretă cu omologul sau chinez.

61949805
Un polițist care legitima un șofer tras pe dreapta, lovit în plin de o mașină care a derapat

Ar fi trebuit să fie o procedură de rutină, dar s-a lăsat cu o experienţă şocantă. Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta emoţional.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Oameni pe strada ploaie frig
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.