Curtea Superioară de Justiție din Catalonia a confirmat concedierea disciplinară a unei cameriste de hotel care a luat șase role de hârtie igienică aparținând companiei și a plecat cu ele pe ușa din spate. Deși valoarea economică a rolelor era redusă, instanța a stabilit că însușirea bunurilor angajatorului constituie o încălcare a obligației de bună-credință și un abuz de încredere, relatează Noticias Trabajo.

Femeia lucra la hotel din iunie 1995, în funcția de cameristă, iar la 21 iunie 2024 i-a fost comunicată oficial concedierea disciplinară, ca urmare a incidentului cu hârtia igienică petrecut în ziua precedentă. La primirea deciziei de concediere, angajata a scris că luase hârtia „pentru că, atunci când fiul meu a venit să mă ia, câinele vomitase în mașină. Am luat-o ca să curăț și am adus-o înapoi astăzi”.

În aceeași zi, ea a semnat un document întocmit de companie, în care se preciza în mod expres că luase o pungă de plastic în care se aflau șase role de hârtie aparținând hotelului. Angajata și-a exprimat regretul și a promis că nu va mai repeta fapta. Ulterior, a prezentat un certificat emis de o clinică veterinară, care confirma că fiul ei își dusese câinele la clinică pe 21 iunie.

Întorsătură de situație în timpul procesului

Nemulțumită de concediere, angajata a dat compania în judecată, iar inițial, Judecătoria pentru Litigii de Muncă nr. 1 din Mataró i-a admis parțial acțiunea. Instanța a declarat concedierea nelegală/nejustificată și a obligat compania să aleagă între reintegrarea angajatei, cu plata salariilor restante, și plata unei despăgubiri de 60.318,50 euro. În cazul reintegrării, compania ar fi putut să îi aplice o sancțiune constând în suspendarea din funcție fără plată pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 15 zile.

Potrivit acestei instanțe, fapta nu era suficient de gravă pentru a justifica o concediere, având în vedere valoarea redusă a bunurilor luate și faptul că incidentul fusese justificat de situația de urgență legată de câinele fiului ei.

În urma acestei hotărâri, compania a făcut apel la Curtea Superioară de Justiție din Catalonia.

De această dată, instanța a dat câștig de cauză angajatorului. Curtea a remarcat că certificatul veterinar era datat 21 iunie, adică la o zi după ce angajata luase rolele de hârtie, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere nu îi confirmau versiunea. Înregistrările arătau că femeia revenise singură și în mod deliberat la hotel, pe ascuns, pentru a lua hârtia.

În plus, instanța a considerat valabil documentul semnat de angajată, în care aceasta recunoștea în mod explicit însușirea bunurilor, și a exclus existența oricărui viciu de consimțământ.

În ceea ce privește principiul proporționalității sancțiunii, Curtea Supremă a explicat că gravitatea unei astfel de fapte nu depinde de prejudiciul produs sau de valoarea economică a bunurilor însușite, ci de încălcarea iremediabilă a încrederii și a obligației de bună-credință care stau la baza raportului de muncă. Această obligație de loialitate era cu atât mai importantă în cazul de față, având în vedere poziția de responsabilitate ocupată de angajată, respectiv șefă a personalului de curățenie al hotelului.

În cele din urmă, Contractul Colectiv de Muncă aplicabil sectorului hotelier clasifică în mod expres furtul și însușirea neautorizată a bunurilor drept abateri foarte grave, indiferent de valoarea bunurilor respective.

Prin urmare, Curtea Superioară de Justiție din Catalonia a declarat concedierea justificată, iar, întrucât aceasta a fost dispusă din motive disciplinare, angajata nu are dreptul la despăgubiri, în ciuda vechimii sale de aproape 30 de ani.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă.