Femeie găsită în viață, după ce a fost declarată moartă de COVID-19. Familia îi organizase și funeralii

62122082
Twitter

O femeie de 74 de ani din Ecuador, ce a fost declarată moartă după ce a fost internată în spital pentru că era infectată cu noul coronavirus, a fost găsită în viaţă, la două săptămâni după ce familia sa i-a organizat funeraliile.

Femeia, pe nume Alba Maruri, a fost declarată decedată pe 27 martie, iar familia sa a primit cenuşa acesteia şi i-a organizat funeraliile, relatează BBC.

După ce Maruri s-a trezit din comă, joi, le-a cerut medicilor să o cheme pe sora sa şi le-a oferit datele sale de contact. Aşa s-a aflat că de fapt fusese declarată moartă.

Toate încurcătura s-a produs pentru că, atunci când membrii familiei au fost chemați să identifice cadavrul, nu li s-a permis să se apropie prea mult de acesta, pentru că putea fi încă contagios.

„Mi-a fost teamă să mă uit la faţa ei. Am stat la un metru şi jumătate distanţă. Avea aceeaşi culoare a părului şi nuanţă a pielii”, a transmis nepotul femeii.

Reprezentanţii spitalului şi-au cerut scuze familiei și au pus încurcătura pe seama faptului că în spital era haos, având în vedere numărul mare al persoanelor infectate.

Familia cere ca autorităţile să le ofere o compensație financiară pentru încurcătură şi să le deconteze banii cheltuiţi pentru funerarii.

De asemenea, au rămas semne de întrebare despre identitatea persoanei a cărei cenuşă a primit-o familia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62122075
Țara care poate ajunge la 100.000 de decese, dacă relaxează restricțiile prea devreme

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus ar putea ajunge la 100.000 în Marea Britanie până la sfârșitul acestui an, dacă restricțiile vor fi implementate doar pentru a proteja persoanele în vârstă, a avertizat profesorul Neil Ferguson.

62121274
Specialiștii testează un nou vaccin împotriva malariei. Ar putea salva milioane de vieți

Testele pe scară largă al celui mai avansat vaccin experimental conceput până în prezent împotriva malariei, o maladie care face în fiecare an mai multe sute de mii de victime în Africa, au ajuns în Ghana.

62122073
6 noi simptome de infectare cu noul coronavirus, confirmate oficial de CDC

În momentul în care noul coronavirus a început să lovească Statele Unite, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), avertiza populația că cele trei simptome principale ale COVID-19 sunt febra, tusea și respirația greoaie.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.