Evgheni Prigojin, viitorul președinte al Rusiei? Care sunt șansele liderului Wagner de a-l înlocui pe Vladimir Putin

Prigojin si Putin
Profimedia

Evgheni Prigojin se regăsește aproape zilnic pe prima pagină a publicațiilor internaționale. În urma comentariilor sale controversate despre războiul din Ucraina, se crede că liderul Grupului Wagner urmărește să câștige putere politică, scrie Euronews.

Unele voci sugerează că acesta vrea să devină președintele Rusiei.

„Prigojin este un personaj care nu merită să fie respectat. Este un om care s-a ridicat făcând tot ce doresc Putin și Kremlinul – și, evident, și-a făcut și lui bine”, a declarat pentru Euronews profesorul Mark Galeotti, un analist al politicii ruse.

Chiar înainte să-și trimită armata de mercenari în unele dintre cele mai grele bătălii ale Ucrainei, Prigojin a condus o ”fermă de troli” care s-a implicat în alegerile din SUA – fiind în atenția FBI – și și-a folosit luptătorii miliției sale private pentru afaceri dubioase pe continentul african.

Cel mai nou plan al său ar fi preluarea unui partid politic din Rusia despre care analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiului avertizează că ar putea declanșa „divizarea în cadrul Kremlinului”.

Citește și
Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

„Este clar că încearcă să se poziționeze pentru a juca un rol public în politica rusă. Există o întrebare care planează din ce în ce mai mult în politica rusă: ce se va întâmpla după Putin. Putin nu este în pericol de a fi răsturnat. Dar el îmbătrânește și, pe măsură ce dictatorii îmbătrânesc, cei cu ambiții încearcă să se poziționeze pentru a umple golul lăsat de moartea liderului”, a precizat Mark Beissinger, profesor de politică la Universitatea Princeton.

”Prigojin nu are prieteni, nici aliați”

Puterea politică a lui Prigojin se bazează pe Wagner –niciun alt politician rus nu are în subordine o astfel de forță militară – și averea sa impresionantă a fost „acumulată protejând regimurile africane slabe, în schimbul exploatării minelor lor de aur”, a subliniat profesorul Mark Beissinger.

În contextul presupuselor succese din Ucraina Prigojin a creat cu siguranță o furtună în politica rusă. El s-a contrazis cu guvernatorul Sankt-Petersburgului și a atacat organizația militară pentru modul în care coordonează campania din Ucraina – fapt ce i-a dus după gratii pe mulți ruși.

În martie, Prigojin a sfidat narațiunea Kremlinului conform căreia se luptă împotriva naziștilor în Ucraina, un argument fals pe care l-a folosit în mod repetat pentru a justifica invazia și, în weekend, a cerut încheierea invaziei din Ucraina.

„Prigojin este... cineva care poate găsi modalități de funcționare a sistemului, dar întotdeauna, într-o oarecare măsură, se află la marginea acelui sistem, la limitele a ceea ce este acceptabil și inacceptabil. El nu se identifică cu elita oligarhică, dar este un străin, chiar dacă este foarte bogat acum”, a adăugat profesorul Beissinger.

Liderul Grupului Wagner ar proveni din clasa de muncitori și ar fi petrecut nouă ani în închisoare pentru furt, după ce Uniunea Sovietică s-a destrămat în anii 1980.

Prigojin, tolerat pentru că îi este „util lui Putin”

Prigojin este tolerat pentru că îi este „util lui Putin”, a explicat Beissinger. „În timpul războiului oferă statului servicii pe care armata nu le poate oferi.”

Pe cât de necruțători, pe atât de brutali, mercenarii Wagner au fost acuzați că au încălcat drepturile omului peste tot în întreaga lume.

„Totul s-ar putea destrăma destul de repede pentru el”, a spus Beissinger. „Dar s-ar putea, de asemenea, să folosească acest lucru pesntru a-și crește influența, dacă ar crea alianțele potrivite”, a mai declarat profesorul Beissinger.

Chiar dacă Prigojin știe să se vândă, Mark Galeotti este însă mai sceptic cu privire la ascensiunea lui

„Nu văd vreun semn al unor ambiții politice. Toată discuția asta că el ar putea fi următorul președinte sau ministru al Apărării este o prostie absolute. Nu are nicio bază în realitate", spune Galeotti.

Înainte de a fi trimiși în Bahmut - "mașina de tocat carne" - din sudul Ucrainei, mercenarii Wagner numărau 30.000 de oameni, mult mai puțini în comparație cu cei aproximativ 800.000 de militari activi din armata regulată a Rusiei. În plus, mercenarii sunt extrem de dependenți de armata rusă pentru muniție. Acest lucru îl face pe Prigojin slab, spune Galeotti, care a subliniat că șeful Wagner se bazează foarte mult pe contractele guvernamentale și are nevoie de permisiunea lui Putin pentru a opera grupul de mercenari, deoarece acestea sunt în ilegalitate din punct de vedere tehnic conform legislației ruse.

„Chiar dacă i s-ar acorda o putere mai mare, ar fi un instrument al Kremlinului, fără să aibă de fapt vreo autonomie reală. Cred că este întotdeauna periculos să îl excluzem pe Prigojin. El este antreprenor. Este oportunist și nemilos. Va face orice va fi necesar”, a spus Galeotti.

Compania Concord Catering condusă de Prigojin a câștigat contracte de miliarde de dolari pentru a furniza mâncare pentru școlile și armata Rusiei și pentru a organiza banchete la Kremlin. Acesta ar fi fost momentul în care a primit pentru prima dată acces la cercul lui Putin, căpătând porecla de "bucătarul lui Putin". Un obstacol mai mare în calea planurilor politice ale lui Prigojin ar putea fi el însuși

„El nu percepe faptul că se joacă cu băieții mari. Acesta este un om foarte rău, sunt tentat să spun că răzbunările sunt principalul său hobby", a afirmat Galeotii.

Unii susțin că uciderea, luna trecută a cunoscutului blogger militar Vladlen Tatarsky în urma unei explozii cu bombă, a fost un avertisment pentru Prigojin, deoarece cei doi erau aliați, iar atacul s-a întâmplat într-o cafenea pe care el o deținea cândva. Cu toate acestea, există multe alte teorii care susțin că în spatele atacului sunt ucrainenii.

„Progojin a mers mult prea departe cu jocul. Anul trecut, el a avut o ascensiune fulminantă, deoarece armata rusă avea nevoie disperată de mai mulți oameni. Odată cu mobilizarea parțială, armata rusă a strâns aproape 300.000 de soldați în plus, iar Wagner nu mai este atât valoros”, a mai spus Galeotti.

Ce se află în spatele zvonurilor?

Pe lângă o „furtună mediatică care se autoalimentează”, Galeotti spune că una dintre principalele surse pentru speculații despre așa-zisele ambiții politice ale lui Progojin este faptul că el este foarte deschis.

Dușmanii săi politici sunt, de asemenea, „foarte fericiți” să încurajeze această idee de a crea o ruptură între el și Putin, a adăugat Galeotti.

„Este un lucru extrem de periculos în contextul actual din Rusia să se discute despre cineva cu ambiții la statutul de președinte", a întărit istoricul.

De la începutul războiului din Ucraina, un număr din ce în ce mai mare de oligarhi și critici lui Putin au fost găsiți morți, cee ace a ridicat semne de întrebare cu privire la aceste decese. Unii au căzut accidental de la ferestrele spitalelor, potrivit agențiilor de știri rusești, în timp ce alții s-au împiedicat pe scări.

Pentru Galeotti, speculațiile și interesul față de Prigojin reflectă în cele din urmă ceva mai îngrijorător.

„Există o fascinație îngrozitoare față de această forță a mercenarilor care pare atât de capabilă să ignore regulile unui comportament civilizat. Acești oameni fac ca militarii ruși obișnuiți să pară niște cercetași".

Pe internet au circulat imagini în care mercenarii Wagner execută dezertori cu barosul, fiind deopotrivă acuzați de violuri și alte fapte reprobabile pe teritoriul Ucrainei.

„Mulți oameni nu îl înțeleg cu adevărat pe Prigojin. A devenit un fel de pată de cerneală Rorschach. Fiecare poate avea propriul Prigojin", a spus Galeotti. 

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Au descoperit un pitic de grădină făcut în totalitate din ecstasy. ”Din când în când întâlnim lucruri speciale”
Au descoperit un pitic de grădină făcut în totalitate din ecstasy. ”Din când în când întâlnim lucruri speciale”

Polițiștii din Olanda au descoperit în timpul unei descinderi un pitic de grădină făcut în totalitate din ecstasy. Gnomul cântărea 2 kilograme de drog pur.

 

Franţa şi Marea Britanie se angajează să lupte împotriva „putinizării” lumii. „Vom face tot ce este necesar”
Franţa şi Marea Britanie se angajează să lupte împotriva „putinizării” lumii. „Vom face tot ce este necesar”

Şefii diplomaţiilor din Marea Britanie şi Franţa, David Lammy şi Jean-Noel Barrot, s-au întâlnit vineri, în prima vizită bilaterală la Londra a unui ministrul francez de externe din ultimii de şase ani.

 

Ucraina solicită noi sisteme antiaeriene după atacul rusesc cu o rachetă hipersonică Oreşnik
Ucraina solicită noi sisteme antiaeriene după atacul rusesc cu o rachetă hipersonică Oreşnik

Ucraina le va solicita aliaţilor săi occidentali noi sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generaţie, după ce Rusia a folosit joi o rachetă balistică hipersonică Oreşnik pentru a lovi o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro.

 

Recomandări
Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est
Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est

Vântul a măturat cu o forță incredibilă vestul și centrul țării. 8 acoperișuri au fost luate pe sus în Caraș-Severin. Un tânăr din Timișoara a fost lovit de un panou publicitar desprins de o rafală.

Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”
Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”

Sibiu și Craiova sunt orașele care ar avea cele mai accesibile cartiere, arată un clasamant bazat pe votul locuitorilor. La polul opus, se află cartiere din Capitală, dar și din Cluj, unde oamenilor li se pare că viața lor este mai scumpă.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Oamenii pot vota până la 23:59 în toate cele trei zile
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Oamenii pot vota până la 23:59 în toate cele trei zile

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.