Eliminarea roamingului în UE a fost prelungită până în 2032, în urma unui acord

62190748
Shutterstock

Eliminarea roamingului în UE a fost prelungită până în 2032, în urma unui acord între Cei 27 şi Parlamentul European.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi negociatori ai Parlamentului European (PE) au anunţat că au ajuns la un acord, în noaptea de miercuri spre joi, în vederea unei prelungiri - cu zece ani - a anulării cheltuielilor de ”roaming” în comunicaţii mobile între statele membre UE, relatează AFP, potrivit News.ro.

Această eliminare roamingului - una dintre reformele cele mai concrete din ultimii ani pentru consumatorii europeni - le permite, începând din 2017, pe o perioadă iniţială de cinci ani, să-şi folosească tarifele la nivel naţional în întreaga UE, fără vreun cost suplimentar.

Ea vizează cele 27 de state membre UE - dar şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, însă nu Regatul Unit, care a încetat definitiv să aplice reglementările europene la 1 ianuarie.

Această desfiinţare a roamingului, care a intrat în vigoare în 2017, urma să înceteze în iunie 2022 - cu riscul de a ”umfla” facturile la telefonia mobilă ale europenilor atunci când călătoresc pe continent.

”Prelungirea reglementărilor va garanta că persoanele pot să telefoneze, să trimită SMS-uri şi să navigheze pe Internet în timp ce călătoresc în alte state UE, fără să se teamă de un şoc teribil la primirea facturii de la operatorul lor”, a anunţat într-un comunicat Consiliul European, care-i reprezintă pe Cei 27.

Acest compromis creşte, în plus, plafonul preţului maxim pe care operatorii europeni şi-l pot factura unii altora în schimbul folosirii reţelelor lor de telecomunicaţii, ”în vederea garantării faptului că (dispoziţia) rămâne gestionabilă” economic pentru aceştia.

Iniţial, Comisia Europeană (CE) a propus de asemenea să se garanteze consumatorilor ”aceeaşi calitate şi aceeaşi viteză a conexiunii la reţea în străinătate ca acasă” - în contextul în care sunt afectaţi de o viteză încetinită în afara ţării -, un punct aprig discutat de către statele UE şi europarlamentari, grijulii să apere competitivitatea şi finanţele operatorilor.

Până la urmă, compromisul prevede că europenii vor putea beneficia în străinătate de aceleaşi servicii ca în ţara lor - acces la 5G, de exemplu -, dar că este necesar ca operatorii să-i informeze ”rapid” în cazul în care ”factori specifici” (o viteză mai mică, de exemlu) afectează calitatea serviciului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62192921
Boris Johnson are o fetiță. Este al șaptelea copil al premierului Marii Britanii

Boris Johnson a devenit din nou tată, după ce soția premierului Marii Britanii a născut, joi dimineață o fetiță

62229283
China amenință SUA, Marea Britanie și Australia pentru boicotul diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă: Vor plăti!

China spune că Australia, Marea Britanie și SUA vor „plăti” pentru boicotarea diplomatică a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022.

62229268
Un jurnalist a fost asasinat în Filipine. Ziaristul relata despre o campanie împotriva traficului de droguri

Un jurnalist filipinez, care a relatat pentru o agenţie internaţională de presă despre campania de combatere a drogurilor lansată de către preşedintele Rodrigo Duterte, a fost împuşcat mortal în estul statului asiatic, a anunţat, joi, poliţia locală.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.