Donald Trump: Declaraţia lui Vladimir Putin de acceptare a armistiţiului în Ucraina este foarte promiţătoare, dar incompletă

×
Publicitate

Donald Trump a spus că ar fi "foarte dezamăgitor" dacă Rusia nu ar accepta armistiţiul de 30 de zile în războiul din Ucraina. Putin a acceptat propunerea, dar a exprimat îngrijorări privind posibila refacere a capacităţii de luptă a armatei ucrainene.

 

 

"Ar fi un moment foarte dezamăgitor pentru toată lumea", a declarat Trump presei la Casa Albă, potrivit AFP. Cât despre declaraţia dată mai devreme de Putin, care a spus că este "pentru" armistiţiu, dar a sesizat de asemenea "nuanţe" şi "probleme importante de rezolvat", preşedintele american a descris această declaraţie drept "foarte promiţătoare", dar "incompletă".

Totuşi, "ne sosesc veşti că lucrurile merg bine în Rusia", unde trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, se întâlneşte în seara aceasta cu Putin, a adăugat preşedintele american, vorbind la o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Contextul negocierilor din Arabia Saudită

Armistiţiul pentru o durată de 30 de zile propus Rusiei a fost convenit la negocierile americano-ucrainene desfăşurate marţi în Arabia Saudită. De asemenea, Donald Trump a acceptat să reia ajutorul militar american şi furnizarea de informaţii către Ucraina, pe care le suspendase după disputa avută pe 28 februarie la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a reproşat atunci că nu doreşte încheierea unui acord de pace cu Rusia.

Consilierul pentru politică externă al preşedintelui Putin, Iuri Uşakov, a declarat joi mai devreme că a transmis Washingtonului că această propunere de armistiţiu nu ar face decât să ofere un respiro armatei ucrainene şi a apreciat că ea trebuie regândită, pentru a ţine cont de asemenea de interesele Rusiei, nu doar de cele ale Ucrainei.

"Nouă nu ne oferă nimic. Doar le oferă ucrainenilor ocazia de a se regrupa, de a se consolida şi a continua acelaşi lucru", a spus Uşakov. Or, a adăugat acesta, obiectivul Rusiei "este o soluţionare pe termen lung care să ţină cont de interesele legitime ale ţării noastre şi de preocupările noastre bine-cunoscute".

Mai târziu, preşedintele rus a declarat că este de acord cu armistiţiul pentru 30 de zile, dar că vede probleme în aplicarea şi verificarea acestuia, precum şi inconveniente pentru Rusia, astfel că doreşte să discute cu Trump.

Posibile discuţii între Trump și Putin

"Cum vor fi folosite aceste 30 de zile? Pentru ca Ucraina să continue mobilizarea forţată? Pentru ca ei să desfăşoare arme acolo?", a întrebat Putin, menţionând de asemenea situaţia din regiunea rusă Kursk, unde încă există trupe ucrainene angajate în lupte.

"Preşedintele (Donald) Trump şi cu mine putem vorbi despre acest lucru la telefon şi să discutăm împreună. Dar susţinem ideea de a pune capăt conflictului prin mijloace paşnice", a afirmat Putin.

La rândul său, Trump s-a declarat favorabil unei întâlniri cu preşedintele rus. "Mi-ar plăcea să mă întâlnesc şi să vorbesc cu el, dar trebuie să terminăm repede cu asta", a spus preşedintele american în aceeaşi declaraţie după întâlnire cu Rutte.

De asemenea, Trump a afirmat că nu crede că Rusia ar ataca aliaţii SUA. "Asta nu se va întâmpla. Ne vom asigura că nu se întâmplă", a indicat el.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Donald Trump, obligat de instanță să reangajeze mii de funcționari dați afară de Elon Musk

Un judecător din statul american California a emis joi o hotărâre prin care obligă şase agenţii federale să reangajeze mii de funcţionari recent concediaţi în cadrul măsurilor noului preşedinte Donald Trump de restructurare a aparatului bugetar,

Kievul recunoaşte că nu poate recupera prin forţă toate teritoriile ocupate de Rusia

Kievul a înţeles că nu poate recuceri toate teritoriile ocupate prin forţă militară de la trupele ruse în acest moment, a declarat joi un oficial guvernamental ucrainean, potrivit Reuters.

Vladimir Putin: Următoarele etape spre un armistiţiu trebuie să ţină cont de avansul Rusiei în regiunea Kursk

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că "următoarele etape" către un armistiţiu şi o pace în Ucraina vor depinde de succesul armatei sale în regiunea rusă Kursk, potrivit AFP.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.