Donald Trump cere demisia guvernatoarei Rezervei Federale Lisa Cook. Ce acuzații i se aduc

62568800
AFP

Președintele american Donald Trump a cerut miercuri demisia guvernatoarei Rezervei Federale, Lisa Cook, după ce un aliat politic al său a acuzat-o de nereguli legate de credite ipotecare în Michigan și Georgia.

Potrivit Wall Street Journal, Trump le-a spus consilierilor că ia în calcul chiar și demiterea acesteia, deși legea permite îndepărtarea unui guvernator al Fed doar „pentru cauză” (abateri grave).

Bill Pulte, directorul Agenției Federale pentru Finanțarea Locuințelor, a susținut că Cook ar fi declarat simultan două proprietăți ca reședință principală – una în Michigan și un apartament în Atlanta –, obținând astfel condiții mai avantajoase pentru împrumuturi. El a cerut Departamentului de Justiție să deschidă o anchetă, iar Trump a amplificat imediat acuzațiile pe rețelele sociale, scriind: „Cook trebuie să demisioneze, acum!!!”.

Cine este Lisa Cook

Cook, numită de Joe Biden în 2022 și realeasă anul trecut pentru un mandat de 14 ani, este prima femeie de culoare care ocupă un loc în boardul Rezervei Federale.

Documentele sale de declarație financiară arată trei credite contractate în 2021, înainte de a intra în Fed: două pentru locuințe personale și unul pentru o proprietate de investiții.

Democrații din Comisia pentru Servicii Financiare a Camerei Reprezentanților au denunțat atacurile lui Trump, afirmând că acesta inventează „minciuni flagrante” pentru a înlătura o membră a boardului Fed și a o înlocui cu „un loialist necalificat”.

Presiunile lui Donald Trump

Ei au avertizat că presiunile președintelui reprezintă o nouă tentativă de subminare a independenței băncii centrale.

Departamentul de Justiție analizează sesizarea, dar experți citați de Reuters consideră dificil de demonstrat răspunderea penală, întrucât în multe cazuri băncile cunosc toate detaliile privind statutul imobilelor și nu se consideră înșelate.

Trump caută să-și extindă influența asupra Rezervei Federale, unde doar doi dintre actualii șase membri ai boardului sunt numiți de el.

Șeful Fed, Jerome Powell, criticat constant de Trump pentru politica ratelor de dobândă, își încheie mandatul de președinte în mai 2026, dar ar putea rămâne guvernator până în 2028. Între timp, Trump are ocazia să ocupe un singur loc vacant, după demisia surpriză a guvernatoarei Adriana Kugler, prima latino-americană din istoria Fed.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62540874
Kim Jong Un a salutat trupele sale „eroice” trimise în sprijinul Rusiei, în războiul cu Ucraina
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a lăudat trupele regimului trimise în sprijinul Rusiei, în cadrul unei reuniuni cu comanda militară, a relatat joi agenția de presă a regimului, citată de AFP.
62521717
Acţiunile companiilor europene de apărare continuă să scadă, pe fondul speranţelor de încetare a focului în Ucraina
Acțiunile companiilor de apărare din Europa au scăzut miercuri, după discuțiile dintre Donald Trump, Volodimir Zelenski și lideri europeni, care au alimentat speranțele pentru o pauză în conflict.
62565938
Israelul a început prima fază a asaltului asupra oraşului Gaza şi a cucerit deja o suburbie
Israelul a început prima etapă a asaltului său planificat asupra oraşului Gaza şi a preluat deja controlul asupra unei suburbii, a anunţat miercuri seară purtătorul de cuvânt militar israelian Effie Defrin, potrivit Reuters.