Doliu în familia regală a Olandei. Sora mai mică a reginei Maxima a fost găsită moartă

61965082
Getty

Sora mai mică a reginei Maxima a Olandei, Inés Zorreguieta, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Buenos Aires, ”probabil în urma unei sinucideri”, a anunţat familia regală olandeză, relatează AFP, preluată de news.ro.

Corpul tinerei a fost găsit într-un apartament, în cartierul Almagro, la vest de capitală, către ora 3.00 GMT (6.00, ora României), potrivit cotidianului argentinian Clarin.

O cântăreaţă şi chitaristă, tânăra, născută în 1984, era depresivă, scrie ziarul.

Inés a primit îngrijiri, în 2012, într-o clinică psihiatrică şi ar fi suferit de anorexie şi paranoia, potrivit radioteleviziunii publice NOS.

Regina Maxima era foarte apropiată de sora sa, cu 13 ani mai tânără ca ea, care era totodată protejata sa şi faţă de care îşi făcea multe griji, scrie presa olandeză.

Inés a fost domnişoară de onoare la căsătoria princiară a Maximei cu Willem-Alexander, la acea vreme prinţ de Oranje, şi naşa celei de treia fiice a cuplului, prinţesa Ariane.

În afară de Inès, Maxima mai are doi fraţi, Martin şi Juan, dar şi trei surori vitrege dintr-o primă căsătorie a tatălui său.

În urma decesului surorii sale, regina Olandei şi-a anulat apariţiile publice în următoarele zile, potrivit agenţiei de presă ANP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61962235
Vladimir Putin: Armata rusă se va afla în Siria ”cât timp Rusia va avea acolo un interes”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări joi că trupele ruse prezente în Siria, care susţin acolo, din septembrie 2015, forţele regimului de la Damasc, vor rămâne în această ţară atâta vreme cât Moscova ”va avea acolo un interes”, informează AFP.

61965033
A vrut să ajute o femeie să parcheze cu spatele, dar a ajuns la spital grav rănit. VIDEO

Un accident bizat a fost filmat în Hanoi, Vietnam. Un tânăr, bun samaritean, a vrut să ajute o femeie să parcheze cu spatele, însă a fost grav rănit.

61965026
Motivele care au împins-o pe Kate Spade să se sinucidă. Biletul ei de adio

Creatoarea de modă Kate Spade, care s-a sinucis marţi la New York, suferea de mai mulţi ani de tulburări mintale, însă a refuzat să urmeze un tratament, a declarat sora ei pentru cotidianul american The Kansas City Star.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Grindeanu psd 061026
Sorin Grindeanu: „PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR”

Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, precizează, vineri, că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.