Disperarea atinge cote maxime în Herson: "Dați-mi, vă rog, și mie o pungă! Sunt româncă de-a voastră și am băiatul pe front"

voluntari români în herson
Facebook / Gheorghe Ignat - The Carpathian Bear

Războiul pornit de Putin i-a adus în pragul disperării pe cei care locuiesc în regiunea ucraineană Herson. Oamenii trăiesc la limita sărăciei, iar când primesc o pungă cu alimente nu își mai încap în piele de bucurie.

Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când localnicii au fost vizitați de voluntarii români din cadrul asociației umanitare "Fight for Freedom" din Suceava.

La apariția mașinilor care alcătuiau convoiul umanitar, localnicii au format cozi, dornici să primească de-ale gurii.

"Așa disperare pentru o pungă cu mâncare nu am văzut niciodată și cred că, de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial până la războiul din Ucraina, nu a mai fost o asemenea criză umanitară în Europa", a spus, într-o postare pe Facebook, Gheorghe Ignat, fost campion la lupte greco-romane și persoana care conduce asociația umanitară suceveană.

Aproximativ 3.000 de persoane din 13 sate ale regiunii Herson - unele aflate la doar 3 kilometri de linia frontului - au primit alimente, apă, produse de igienă și haine din partea voluntarilor.

Citește și
barajul Nova Kahovka
Ucraina afirmă că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka pentru a împiedica avansarea trupelor ucrainene în regiunea Herson

Printre acestea s-a numărat și o româncă. Femeia nu doar că trăiește la limita sărăciei, dar stă și cu sufletul la gură pentru fiul ei, care apără Ucraina cu arma în mână.

"La un moment dat aud țipând pe românește din mulțime «Dați-mi, vă rog, și mie o pungă, că sunt româncă de-a voastră și am băiatul pe front...». O doamnă în vârstă își făcea loc printre ceilalți. «Îs româncă de-a voastră, îs româncă de-a voastră...». I-am întins o pungă cu alimente și am rugat-o să stea un pic de vorbă. «Cum de v-ați rătăcit pe aici, doamnă?», am întrebat-o eu. «Bărbatul m-a adus aici de 40 de ani. El a venit cu munca aici». M-am bucurat să aud vorbind românește, deși pentru acești oameni nu poți decât să fii trist", a povestit Gheorghe Ignat, cel căruia i se spune "Ursul carpatin" și care a fost și luptător MMA.

S-au ascuns sub copaci

În Herson, pericolul pândește la fiecare pas, iar voluntarii români nu au fost scutiți de emoții.

"În timp ce distribuiam oamenilor ajutorul auzeam bubuitul obuzelor în apropiere, La un moment dat, am fost sfătuiți să băgăm urgent camionetele sub niște copaci mari pentru a nu putea fi văzute din drone. Totul s-a făcut la foc automat! Nu este indicat să ai grupuri mari de oameni adunați la un loc", a dezvăluit Gheorghe Ignat.

Din fericire, cei de la "Fight for Freedom" s-au întorc cu bine în țară și plănuiesc să revină cu ajutoare în Ucraina.

"Suntem acasă acum, lângă familii, pregătind logistica necesară pentru următoarele proiecte umanitare", a încheiat "Ursul carpatin".

A salvat zeci de copii orfani din Ucraina

De la începutul războiului din Ucraina, Gheorghe Ignat s-a numărat printre primii români care le-au întins o mână celor din țara vecină.

Împreună cu voluntarii de la "Fight for Freedom", "Ursul carpatin" a mers periodic în Ucraina cu ajutoare.

Gheorghe Ignat, un om cu sflet mare. Foto: Facebook

Cu sprijinul fostului sportiv, în această țară au ajuns tone de alimente, apă potabilă, paturi, saltele și pături.

De asemenea, femei și copii din Ucraina și-au găsit un adăpost în locațiile pe care "Fight for Freedom" le deține în județul Suceava. Printre aceștia se numără și zeci de micuți orfani. 

Articol recomandat de sport.ro
Concluzia trasă de englezi după ce au aflat că jucătorul lui FCSB este pe lista lui Leeds: ”Ar fi bine să găsească pe altcineva!”
Concluzia trasă de englezi după ce au aflat că jucătorul lui FCSB este pe lista lui Leeds: ”Ar fi bine să găsească pe altcineva!”
Citește și...
Cel puţin 14 morţi şi 35 de dispăruţi, după distrugerea Barajului Kahovka. 162.000 de oameni au rămas fără apă
Cel puţin 14 morţi şi 35 de dispăruţi, după distrugerea Barajului Kahovka. 162.000 de oameni au rămas fără apă

Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte peste 2.700 au fost evacuate din zona inundată în regiunea ucraineană Herson (sud), după distrugerea Barajului Kahovka, anunţă Guvernul ucrainean, relatează CNN, potrivit news.ro.

Ucraina afirmă că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka pentru a împiedica avansarea trupelor ucrainene în regiunea Herson
Ucraina afirmă că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka pentru a împiedica avansarea trupelor ucrainene în regiunea Herson

Barajul Kahovka a fost aruncat în aer de forţele ruse pentru a împiedica avansarea trupelor ucrainene în regiunea sudică Herson, a declarat duminică adjunctul ministrului Apărării, Hanna Maliar, transmite Reuters.

 

Zelenski, vizită în regiunea inundată Herson, după distrugerea barajului Nova Kahovka. Bilanțul dezastrului
Zelenski, vizită în regiunea inundată Herson, după distrugerea barajului Nova Kahovka. Bilanțul dezastrului

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vizitat, joi, regiunea Herson, grav afectată de inundații după distrugerea celui mai mare baraj de pe râul Nipru.

Rușii trag asupra salvatorilor, după distrugerea barajului Nova Kahovka. Ar putea fi un dezastru ecologic în Marea Neagră
Rușii trag asupra salvatorilor, după distrugerea barajului Nova Kahovka. Ar putea fi un dezastru ecologic în Marea Neagră

Apele revărsate au atins nivelul maxim în orașul Herson, din sudul Ucrainei, inundat, la fel ca alte 30 de localități din regiune, după distrugerea celui mai mare baraj de pe râul Nipru.

Puhoaiele provocate de distrugerea barajului de pe Nipru ar fi inundat prima linie de fortificații a rușilor
Puhoaiele provocate de distrugerea barajului de pe Nipru ar fi inundat prima linie de fortificații a rușilor

Apele revărsate au atins nivelul maxim în orașul Herson din sudul Ucrainei, inundat, la fel ca alte 30 de localități din regiune după distrugerea celui mai mare baraj de pe râul Nipru.

Recomandări
Donald Trump anunță că a ajuns la un acord de pace cu Rusia: „Acum trebuie să ne înțelegem cu Zelenski”
Donald Trump anunță că a ajuns la un acord de pace cu Rusia: „Acum trebuie să ne înțelegem cu Zelenski”

Discuțiile vin pe fondul speculațiilor conform cărora Rusia ar fi spus Washingtonului că ar putea fi dispusă să renunțe la pretențiile sale asupra părților din Ucraina pe care nu le ocupă.

Alegeri prezidențiale. Unii candidați promit vouchere pentru meditații, iar alții cer ca românii să poarte arme de foc
Alegeri prezidențiale. Unii candidați promit vouchere pentru meditații, iar alții cer ca românii să poarte arme de foc

În mai puțin, de două săptămâni românii sunt așteptați la urne, să-și aleagă noul președinte. 7 candidați susținuți de partide sau alianțe politice și 4 independenți au intrat în luptă. Rând pe rând, își prezintă programele prezidențiale.

Vizită importantă la Bucureşti. Comisarul european pentru Buget se va întâlni cu Bolojan și Ciolacu. Ce vor discuta
Vizită importantă la Bucureşti. Comisarul european pentru Buget se va întâlni cu Bolojan și Ciolacu. Ce vor discuta

Comisarul european pentru Buget, luptă antifraudă şi administraţie publică, Piotr Serafin, se va întâlni joi, la Bucureşti, cu preşedintele interimar Ilie Bolojan şi cu premierul Marcel Ciolacu.