Cum va despăgubi Boeing familiile victimelor din accidentele avioanelor 737 Max

62035117
CNN

Familiile care au pierdut rude în două accidente fatale ale unor aeronave Boeing 737 MAX vor primi fiecare aproximativ 144.500 de dolari din partea companiei, transmite BBC News.

 

Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 de milioane de dolari, anunţat de Boeing în luna iulie.

Fondul a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de 2020, potrivit News.ro.

Avocaţii familiilor victimelor, dintre care multe au dat Boeing în judecată, au respins fondul drept un artificiu de publicitate.

”144.000 de dolari nici măcar nu se apropie de a compensa niciuna dintre familiile noastre sau oricare altă familie. Nu este o sumă care să mulţumească familiile. Familiile vor răspunsuri”, a declarat Nomaan Husain, un avocat din Texas care reprezintă 15 dintre familii.

Aeronavele 737 Max sunt consemnate la sol din luna martie, iar investigatorii evaluează siguranţa acestora, în urma accidentelor fatale din Indonezia şi Etiopia, în care peste 340 de oameni şi-au pierdut viaţa.

În luna iulie, Boeing a alocat 100 de milioane de dolari familiilor şi comunităţilor afectate de prăbuşiri.

Ulterior, compania a anunţat că jumătate din această sumă va fi rezervată pentru plăţi directe către familii, iar cealaltă jumătate pentru programe de educaţie şi de dezvoltare destinate comunităţilor afectate.

Robert A Clifford, avocatul coordonator care reprezintă Ethiopian Airlines în litigiul referitor la prăbuşirea zborului 302, a anunţat că lipsa detaliilor la momentul anunţului iniţial sugerează că Boeing l-a considerat în primul rând un mijloc prin care să distragă atenţia de la problemele de siguranţă.

Membrii familiilor, dintre care mulţi ar dori ridicarea unor monumente, continuă să întrebe cum intenţionează compania să cheltuiască restul de 50 de milioane de dolari, a adăugat acesta.

”Unul dintre lucrurile cele mai dificile într-un astfel de dezastru este că familiile nu primesc nimic înapoi”, a spus Clifford.

Directorul general al Boeing, Dennis Muilenberg, a apreciat într-un comunicat că crearea acestui fond pentru compensarea familiilor este”un pas important” în eforturile companiei de a ajuta rudele oamenilor care au murit în prăbuşirea avioanelor Boeing 737 Max 8.

Participarea la acest fond este voluntară.

Famillile care solicită să fie despăgubite prin acest fond nu vor fi obligate să renunţe la dreptul de a intenta procese separate împotriva Boeing, a declarat Kenneth R Feinberg, administrator la fondul de asistenţă financiară, care a coordonat distribuirea banilor pentru victimele atentatelor de la 11 septembrie, printre alte fonduri.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61836090
Ambasada SUA din Bagdad, la un pas să fie lovită de două rachete

Două rachete au căzut în noaptea de luni spre marţi în apropiere de ambasada SUA din Bagdad, au indicat surse de securitate pentru AFP, pe fondul tensiunilor între Washington şi Teheran, cele două puteri prezente în Irak.

62079593
Pastila care ar fi cauzat moartea a mii de oameni. Secretul ascuns timp de 30 de ani

În Franța a început unul dintre cele mai răsunătoare procese ale ultimilor ani. Magistrații trebuie să decidă dacă o pastilă pentru pacienții cu diabet prescrisă și pentru scăderea în greutate este de vină pentru moartea a până la 2.000 de oameni.

62079582
Discurs emoționant la Summitul ONU: ”Suntem la începutul unei extincţii în masă”

Statele mici sunt mai preocupate de protejarea mediului şi de măsuri concrete pentru combaterea încălzirii globale - e concluzia Summitului ONU încheiat luni seară la New York.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.