Cum au reactionat rudele occidentalilor decapitati de SI dupa ce au aflat identitatea lui "John jihadistul"

61569577

Rudele fostilor ostatici occidentali decapitati de catre gruparea Statul Islamic (SI) au reactionat diferit dupa demascarea, neconfirmata de catre autoritatile britanice, joi, a lui "John jihadistul", relateaza Sky News, citat de Mediafax.

Familia lui Steven Sotloff, jurnalistul american a carui decapitare a fost filmata de catre SI, si-a exprimat "increderea deplina" in faptul ca presupusul criminal va fi adus in fata justitiei, la o zi dupa ce politia a anuntat ca "John jihadistul" este Mohammed Emwazi.

"Ei spera ca (Emwazi) va fi prins de catre serviciile americane de informatii, adus sa fie judecat in Statele Unite si condamnat pentru decapitarea fiului lor", a declarat pentru Sky News Barak Barfi, un purtator de cuvânt al familiei Sotloff.

"Ei nu vor cunoaste linistea pâna cand aceste persoane nu vor fi aduse in fata justitiei. Este doar un pas in lungul proces. Talibanii au fost indepartati de la putere in Afganistan, Al Qaida a fost eradicata in Afganistan, iar noi credem ca, intr-o buna zi, va veni si sfârsitul Statului Islamic", a subliniat el. "Atunci cand se va intâmpla acest lucru, cei ca John jihadistul nu vor avea unde sa fuga", a apreciat purtatorul de cuvânt.

Dupa demascarea neconfirmata a tanarului in varsta de 27 de ani promovat ca imagine a SI, reactia familiilor fostilor ostatici occidentali omorati cu sange rece a fost impartita.

Mama lui James Foley, primul jurnalist american ucis de catre gruparea jihadista, a declarat ca il iarta pe "John jihadistul", catalogand implicarea lui Emwazi in organizatia terorista drept o "tragedie in curs".

"Ma intristeaza ura sa necontenita. El s-a simtit nedreptatit, noi il condamnam acum, iar asta doar continua ura. este necesar sa incetam", a declarat ea pentru revista Time.

Rudele lui David Haines - un lucrator umanitar britanic despre care se crede ca a murit de mâna lui Emwazi - au, de asemenea, pareri impartite cu privire la ceea ce ar putea sa aduca alinare familiilor victimelor.

Moartea lui Emwazi ar fi "ultimul lucru pe mi-l doresc pentru cineva ca el", a declarat pentru BBC Dragana, vaduva lui Haines. insa fiica lui, Bethany, a declarat pentru ITV News, ca va cunoaste linistea "atunci cand (jihadistul) va avea un glont intre ochi".

Emwazi, un absolvent al Universitatii din Westminster, era cunoscut serviciilor britanice de informatii interne (MI5) dinainte sa se alature SI, in 2013.

Insa Barfi a declarat pentru Sky News, din partea familiei Sotloffs, ca respinge informatii potrivit carora serviciile britanice nu si-ar fi facut datoria.

"Britanicii erau vigilenti de mult si au oprit un numar de comploturi (teroriste). Nu avem de-a face cu o asemanare (cu cazul) fratilor Kouachi, care au comis atacul de la (sediul saptamânalului francez de satira) Charlie Hebdo", a apreciat el. "Este o situatie total diferita, iar serviciile britanice de informatii au facut atat cat au putut, avand in vedere constrangerile mediului democratic in care actioneaza", a subliniat el.

Comisia parlamentara pentru Securitate si Informatii doreste sa afle ce informatii detineau serviciile despre Emwazi, a declarat vicepresedintele liberal-democratilor britanici Sir Menzies Campbell, adaugand insa ca acest proces va avea loc abia dupa alegerile generale.

Emwazi a fost "hartuit permanent" de catre agentiile de securitate, inainte sa intre in rândul SI, a declarat Asim Qureshi, directorul campaniei grupului CAGE, care l-a descris pe militantul considerat in prezent infam drept "extrem de bun la suflet si amabil" si "cel mai frumos tanar".

Scotland Yard si Downing Street au refuzat sa confirme informatiile despre identitatea lui Emwazi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61639540
Serie de atacuri armate comise in Statele Unite. Noua persoane au fost ucise

Noua persoane au decedat intr-o serie de atacuri armate comise in sudul si centrul statului american Missouri, anunta un serif regional, precizand ca presupusul autor al crimelor este mort, relateaza Houston Herald, in editia online.

61639552
Opt spanioli, arestati pentru ca au luptat in militiile separatiste pro-ruse. Din ce tari UE au plecat voluntari in Ucraina

Politia din Spania a arestat opt cetateni ai acestei tari care ar fi participat la apararea regiunii separatiste Donetk

61639501
Londra: Panouri publicitare sumbre prezinta povesti triste ale oamenilor izgoniti din oras din cauza preturilor

Panouri publicitare digitale amplasate in Londra (unul in Holborn si altul in Aldgate) spun povestile triste ale rezidentilor ce nu mai pot face fata preturilor unui oras in continua schimbare.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.