Cine este Recep Erdogan, omul care conduce Turcia cu o mână de fier de 20 de ani. A fost la închisoare pentru incitare la ură
De la începuturile sale ”umile” și până astăzi, Recep Tayyip Erdogan a reușit să ajungă un gigant politic.
El a condus Turcia în ultimii 20 de ani, pe care a remodelat-o mai mult decât oricare alt lider, după ”epoca” Mustafa Kemal Ataturk, veneratul părinte al republicii moderne a Turciei.
Alegeri 2024
21:26
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
19:26
Au fost tipărite 5,6 milioane de buletine de vot pentru referendumul din București. Care este condiția pentru a fi validat
19:14
Cum votăm la prezidențiale, în țară și în străinătate. Cei care nu sunt în localitatea de reședință pot vota la orice secție
19:05
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Acum, Erdogan se confruntă cu unul dintre cele mai mari teste ale carierei sale politice, în timp ce Turcia se confruntă - de asemenea - cu o inflație galopantă și cu cel mai devastator cutremur care s-a produs din 1999 și până astăzi.
A supraviețuit unei tentative de lovitură de stat în 2016, însă șansele sale de a-și prelungi domnia în al treilea deceniu sunt nesigure, deoarece se confruntă cu cea mai dificilă provocare electorală de până acum.
Turcii au fost deja zguduiți de o criză a costului vieții, declanșată parțial de politicile economice neortodoxe ale guvernului Erdogan, notează jurnaliștii de la BBC.
Inflaţia anuală a atins un nivel record, de 85,5% în octombrie anul trecut, şi puţin sub 44% în aprilie. Cu zece ani în urmă, un dolar valora mai puţin de două lire turceşti. Astăzi, moneda americană cumpără aproape 20 de lire turceşti.
Şi, ca un blestem, factura de reconstrucţie pentru cutremurul devastator din februarie se va ridica la zeci de miliarde de dolari.
Bilanțul total al dezastrului din Turcia a ajuns la 48.000 de decese şi la peste 115.000 de persoane rănite. În total, 50.000 de clădiri au fost distruse.
Erdogan a fost acuzat că este principalul vinovat pentru practica "amnistiilor periodice" din Turcia, care oferă scutiri legale acelor structuri construite fără certificatele de siguranţă necesare, în schimbul plăţii unei taxe. Acest lucru a contribuit la catastrofa recentă, au sugerat experţii.
CITIȚI ȘI: Ce spunea Erdogan în 2019, când a dat amnistia în construcții: „Am rezolvat problema”
Criticii îl acuză acum pe Erdogan și guvernul său că nu au pregătit Turcia în mod corespunzător pentru cutremurele devastatoare din februarie, precum și pentru că nu au reușit să dea un răspuns național corespunzător.
Pentru un lider combativ care și-a construit o imagine frumoasă despre modernizarea și dezvoltarea Turciei, Erdogan a pierdut mult prin moartea celor aproape 50.000 de oameni în cele 11 provincii ale Turciei, ca urmare a cutremurelor.
A ajuns la putere, prima dată, în calitate de prim-ministru, în 2003, iar după aceea ca președinte ales direct în 2014, iar Recep Tayyip Erdogan a încordat mușchii Turciei, transformând-o într-o putere regională, care susține cauzele islamiste.
Deși este șeful unei țări NATO, el s-a poziționat ca un intermediar în războiul Rusiei din Ucraina și face Suedia să aștepte aprobarea lui pentru a intra în Alianța militară. Iar diplomația sa ”forțoasă” i-a enervat pe aliații din Europa ... și nu numai.
Deși se pare că există mulți turci care vor un viitor fără el, președintele Erdogan este un câștigător dovedit al alegerilor și nu va renunța ușor la putere.
Cum a ajuns Erdogan la putere în Turcia
Născut în februarie 1954, Recep Tayyip Erdogan a crescut ca fiu al unui paznic de coastă, pe coasta turcă a Mării Negre.
Când avea 13 ani, tatăl său a decis să se mute la Istanbul, în speranța de a le oferi celor cinci copii ai săi o educație mai bună.
Tânărul Erdogan a vândut limonadă și chifle cu susan pentru a câștiga bani în plus. A urmat cursurile unei școli islamice, înainte de a obține o diplomă în management la Universitatea Marmara din Istanbul - și de a juca fotbal profesionist.
În anii '70 și '80 a fost activ în cercurile islamiste, alăturându-se Partidului pro-islamic al bunăstării al lui Necmettin Erbakan. Pe măsură ce partidul a crescut în popularitate în anii '90, Recep Erdogan a candidat la funcția de primar al Istanbulului (în 1994) și a condus orașul în următorii patru ani.
Dar mandatul său s-a încheiat după ce a fost condamnat pentru incitare la ură rasială, pentru că a citit în public un poem naționalist cu versurile: "Moscheile sunt cazărmile noastre, cupolele sunt căștile noastre, minaretele sunt baionetele noastre, iar credincioșii sunt soldații noștri".
După ce a stat patru luni în închisoare, s-a întors în politică. Dar partidul său fusese interzis, pentru că încălcase principiile seculare stricte ale statului turc modern.
În august 2001, el a fondat un nou partid, cu rădăcini islamiste, împreună cu aliatul Abdullah Gul. În 2002, AKP a obținut majoritatea în alegerile parlamentare, iar în anul următor Erdogan a fost numit prim-ministru. El a rămas președinte al AKP - adică al Partidului Justiției și Dezvoltării - până în prezent.
Primul deceniu la putere
Din 2003, Erdogan a avut trei mandate de prim-ministru, fiind artizanul unei perioade de creștere economică constantă și câștigând laude la nivel internațional, ca reformator. Clasa de mijloc s-a extins și milioane de oameni au ieșit din sărăcie, în timp ce Recep Erdogan a acordat prioritate unor proiecte de infrastructură uriașe, pentru a moderniza Turcia, mai notează BBC.
Însă criticii avertizau încă de atunci că Recep Erdogan devenea din ce în ce mai autocrat.
În 2013, protestatarii au ieșit în stradă, în principal din cauza planurilor guvernului său de a transforma un parc foarte iubit din centrul Istanbulului, dar și ca o provocare la adresa unui regim mai autoritar. Primul ministru i-a condamnat pe protestatari, pe care i-a numit ”çapulcu” (în traducere liberă „vagabond”, „borfaș”), un fel de ”golani” turci - apelativul care a ajuns celebru în România fostului președinte Ion Iliescu, în 1990, la adresa protestatarilor din Piața Universității.
Protestele din Parcul Gezi au marcat un punct de cotitură în guvernarea sa. Pentru detractorii săi, el se comporta mai degrabă ca un sultan din Imperiul Otoman decât ca un democrat.
De asemenea, Recep Erdogan s-a certat atunci cu un învățat islamic cu sediul în SUA, Fethullah Gulen, a cărui mișcare socială și culturală l-a ajutat să câștige trei alegeri consecutive și a fost activ în eliminarea armatei din politică.
Această dușmănie va avea repercusiuni dramatice asupra societății turcești.
Renașterea musulmană a Turciei
După un deceniu de guvernare, partidul lui Recep Erdogan a eliminat interdicția care oprea femeile să poarte văl în serviciile publice, interdicție introdusă după o lovitură de stat militară în 1980. Măsura a fost aplicată pentru femeile din poliție, armată și sistemul judiciar.
Criticii s-au plâns că asta a distrus pilonii republicii seculare a lui Mustafa Kemal Ataturk.
Deși el însuși este religios, Erdogan a negat întotdeauna că ar dori să impună valorile islamice, insistând că sprijină drepturile turcilor de a-și exprima religia mai deschis.
Cu toate acestea, el a susținut în repetate rânduri incriminarea adulterului. Și, ca tată a patru copii, a declarat că "nicio familie musulmană" nu ar trebui să ia în considerare controlul nașterilor sau planificarea familială. "Ne vom înmulți descendenții", a promis el în mai 2016.
De asemenea, a lăudat maternitatea, a condamnat feministele și a spus că bărbații și femeile nu pot fi tratați în mod egal. De altfel, Recep Erdogan este un susținător vechi al cauzelor islamiste, cunoscut mai ales pentru că a folosit salutul cu patru degete al Frăției Musulmane reprimate din Egipt.
În iulie 2020, el a supervizat transformarea clădirii istorice Hagia Sophia din Istanbul într-o moschee, ceea ce a provocat furia multor creștini. Construită în urmă cu 1.500 de ani ca o catedrală, construcția a fost transformată în moschee de turcii otomani, dar Ataturk a transformat-o într-un muzeu - un simbol al noului stat secular.
Cum și-a consolidat Erdogan puterea în Turcia
După ce i s-a interzis să candideze din nou pentru funcția de prim-ministru, în 2014, Erdogan a candidat pentru rolul - în mare parte - ceremonial, la acea vreme, de președinte, în cadrul unor alegeri directe fără precedent.
Avea planuri mari de reformare a postului prezidențial, creând o nouă Constituție de care să beneficieze toți turcii și care să plaseze țara lor printre primele 10 economii ale lumii.
Dar, la începutul președinției sale, s-a confruntat cu două episoade neplăcute. Partidul său a pierdut majoritatea în Parlament timp de mai multe luni, după un vot în 2015, iar câteva luni mai târziu, în 2016, Turcia a fost scena primei tentative violente de lovitură de stat din ultimele decenii.
Soldații rebeli aproape că l-au capturat pe președinte, aflat în vacanță într-o stațiune, dar a reușit să ajungă în siguranță pe calea aerului. În primele ore ale zilei de 16 iulie, el a ajuns triumfător pe aeroportul Ataturk din Istanbul, în uralele susținătorilor.
Aproape 300 de civili au fost uciși în timp ce blocau înaintarea complotiștilor.
Președintele a apărut la televiziunea națională și și-a adunat susținătorii din Istanbul, declarându-se "comandantul suprem". Iar tensiunea a fost evidentă în momentul când a plâns în timpul unui discurs la înmormântarea unui prieten apropiat, împușcat împreună cu fiul său de către soldații răzvrătiți.
Complotul a fost pus pe seama ”mișcării Gulen” și a dus la concedierea a aproximativ 150 000 de funcționari publici și la reținerea a peste 50 000 de persoane, inclusiv soldați, jurnaliști, avocați, ofițeri de poliție, academicieni și politicieni kurzi.
Această reprimare a criticilor regimului Erdogan a dat alarma în străinătate, contribuind la înghețarea relațiilor cu UE, iar dorința Turciei de a adera la Uniune nu a progresat de ani de zile.
Dar, din palatul său, Ak Saray, de 1.000 de camere strălucitoare, cu vedere spre Ankara, poziția președintelui Erdogan părea mai sigură ca niciodată.
El a câștigat la limită un referendum din 2017, care i-a acordat puteri prezidențiale extinse, inclusiv dreptul de a impune starea de urgență și de a numi înalți funcționari publici, precum și de a interveni în sistemul juridic.
Un an mai târziu, el și-a asigurat o victorie categorică în primul tur al unui scrutin prezidențial.Electoratul său de bază se află în orașele mici din Anatolia și în zonele rurale conservatoare. Însă, în 2019, partidul său a pierdut în cele mai mari trei orașe - Istanbul (capitala), Ankara și Izmir.
Pierderea la limită a primăriei din Istanbul în fața lui Ekrem Imamoglu, din partea principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), a fost o lovitură amară pentru Erdogan, care a fost primar al orașului în anii 1990. El nu a acceptat niciodată rezultatul.
Iar Imamoglu îl devansa deja pe președintele Erdogan în sondajele de opinie, însă acestuia i s-a interzis să mai candideze la alegerile din mai. Președintele Erdogan și aliații săi au fost acuzați că au folosit instanțele de judecată pentru a-l scoate din circuitul electoral pe popularul primar.
Cel de-al treilea partid ca mărime din Turcia, partidul pro-kurd HDP, s-a temut, de asemenea, că va fi exclus de la alegerile parlamentare, din cauza presupuselor legături cu militanții kurzi, astfel că a decis să candideze sub o altă siglă. La fel ca și liderii turci anteriori, președintele Erdogan a luat măsuri dure împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii.
Deși Turcia a primit peste 3,5 milioane de refugiați care au fugit din războiul civil sirian, Ankara a lansat, de asemenea, operațiuni împotriva milițiilor kurde din afara granițelor, făcându-i să plece pe kurzii din Turcia.
De asemenea, Erdogan are de mult timp legături strânse cu Vladimir Putin și a căutat să joace un rol central ca mediator în conflictul din Ucraina. Deși este liderul unui stat NATO, el a cumpărat un sistem rusesc de apărare antirachetă și a ales Rusia pentru a construi primul reactor nuclear al Turciei.
Viața privată a lui Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan locuiește în palatul prezidențial din Ankara. Clădirea, numită Palatul Alb, a fost finalizată în 2014 și se află pe un deal care domină capitala administrativă a Turciei.
Palatul Alb este 30 de ori mai mare decât Casa Albă din Washington DC, are 1150 de camere și este construită pe un teren de peste 150.000 de metri pătrați.
Reședința prezidențială a costat 165 de milioane de dolari, din care covoarele au costat nouă milioane de euro, ușile cinci milioane de dolari, iar ferestrele 30 de milioane.
În complex se află și un centru de conferințe, spații de cazare pentru membrii oricărei vizite oficiale, un laborator pentru a detecta un eventual atac nuclear sau cu arme chimice, o moschee și o bibliotecă.
Pe plan personal, Erdogan este casatorit cu Emine Gülbaran din 1978 și au împreună patru copii: Ahmet, Bilal, Esra și Sumeyye.
Cei doi băieți ai săi, Ahmet și Bilal sunt amândoi oameni de afaceri. Fiica cea mare, Esra este căsătorită cu Berat Albayrak, fost ministru al Finanțelor în Turcia în perioada 2018-2020 și ministru al Energiei și Resurselor naturale în mandatul 2015-2018. Sumeyye, fiica cea mai tânără a lui Erdogan este implicată și ea în afaceri și a fost consilierul tatălui său pe probleme de justiție în perioada în care acesta era premier al Turciei.
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
Getty
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
.webp)
