Cel puţin 73 de oameni au murit în violenţe în timpul unor manifestaţii antiguvernamentale masive în Bangladesh

62472307
AFP

Cel puţin 73 de oameni au murit şi alte sute de persoane au fost rănite în confruntările care au avut loc duminică în Bangladesh.

Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a dispersa zecile de mii de protestatari care cereau demisia premierului Sheikh Hasina, relatează Reuters.

Guvernul a declarat duminică, începând cu ora locală 18.00, stare de asediu pe termen nelimitat la nivel naţional, fiind prima dată când ia o astfel de măsură de când au început protestele, luna trecută. De asemenea, s-a anunţat o vacanţă generală de trei zile începând de luni.

Tulburările, care au determinat guvernul să oprească serviciile de internet, reprezintă cel mai mare test pentru Hasina în cei 20 de ani de regim, după ce a câştigat un al patrulea mandat consecutiv în urma alegerilor care au fost boicotate de principalul partid de opoziţie, Partidul Naţionalist din Bangladesh.

Criticii lui Hasina, împreună cu grupurile pentru drepturile omului, au acuzat guvernul său de folosirea excesivă a forţei împotriva protestatarilor, acuzaţie pe care aceasta şi miniştrii săi o neagă.

Protestatarii au blocat marile autostrăzi duminică, în timp ce studenţii manifestanţi au lansat un program de non-cooperare pentru a cere demisia guvernului, iar violenţele s-au răspândit în întreaga ţară.

"Cei care protestează pe străzi în acest moment nu sunt studenţi, ci terorişti care încearcă să destabilizeze naţiunea", a declarat Hasina după o reuniune a Comitetului pentru securitate naţională, la care au participat şefii armatei, marinei, forţelor aeriene, poliţiei şi altor agenţii. "Fac apel la concetăţenii noştri să îi înăbuşe pe aceşti terorişti cu mână forte".

Comisariatele de poliţie şi birourile partidului de guvernământ au fost vizate în timp ce violenţele au zguduit ţara cu 170 de milioane de locuitori.

Doisprezece poliţişti au fost ucişi în bătaie în districtul Sirajganj din nord-vestul ţării, a declarat Bijoy Bosak, oficial al poliţiei.

Cel puţin opt persoane, inclusiv doi studenţi şi un lider al partidului de guvernământ, au fost ucise şi zeci au fost rănite pe fondul confruntărilor violente din mai multe locuri din capitala Dhaka, au declarat poliţia şi martorii.

Doi muncitori în construcţii au fost ucişi în drum spre locul de muncă şi 30 au fost răniţi în districtul central Munsiganj, în timpul unei confruntări în trei direcţii între protestatari, poliţie şi activişti ai partidului de guvernământ, au declarat martorii.

"Au fost aduşi morţi la spital cu răni de gloanţe", a declarat Abu Hena Mohammad Jamal, superintendentul spitalului districtual.

În districtul Pabna din nord-estul ţării, cel puţin trei persoane au fost ucise şi 50 au fost rănite în timpul unei ciocniri între protestatari şi activişti ai partidului Awami League al lui Hasina, aflat la putere, au declarat martorii.

Trei persoane au fost ucise în violenţele din districtul nordic Bogura, iar 53 au fost ucise în alte 12 districte, au declarat oficialii spitalelor.

"Un atac asupra unui spital este inacceptabil", a declarat ministrul Sănătăţii, Samanta Lal Sen, după ce un grup a vandalizat spitalul unui colegiu medical şi a incendiat vehicule, inclusiv o ambulanţă, în Dhaka.

Pentru a doua oară în timpul protestelor recente, guvernul a oprit serviciile de internet de mare viteză, au declarat operatorii de telefonie mobilă. Platformele de socializare Facebook şi WhatsApp nu au fost disponibile, nici măcar prin intermediul conexiunilor de bandă largă.

Autorităţile din Bangladesh au ordonat duminică furnizorilor de telecomunicaţii din ţară să oprească 4G, dezactivând efectiv serviciile de internet, potrivit unei note guvernamentale confidenţiale consultate de Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Andrew şi Tristan Tate urmează să compară în faţa instanţei după arestarea în Florida. Sunt așteptați la tribunalul din Miami

Andrew Tate și fratele său, Tristan, ar urma să compare luni în fața unei instanțe americane, în timp ce poliția britanică solicită extrădarea lor în cadrul unei anchete privind presupuse infracțiuni sexuale, relatează dpa.

Donald Trump trimite înapoi noul avion Air Force One, primit cadou din Qatar, pentru că nu este suficient de securizat

Preşedintele american Donald Trump a explicat duminică faptul că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi îmbunătăţit "la maximum", în urma unor temeri legate de posibile breşe de securitate.

Analiștii avertizează că problemele de pe piaţa de motorină din Europa se vor agrava. „Situația este cu adevărat tensionată”

Piața de motorină din Europa se confruntă cu probleme majore de aprovizionare, potrivit analiștilor Morgan Stanley. Aceștia avertizează asupra marjelor de rafinare la nivel record și a stocurilor scăzute din regiune, transmite Bloomberg.

Recomandări
Ministrul Apărării: A fost publicat Ordinul prin care interviurile din comisiile de selecție MApN se filmează ”în toată țara”

Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, luni, că a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru prin care s-a decis ca interviurile din comisiile de selecție ale MApN să fie filmate ”în toată țara, în toate unitățile”.

Fostul premier al României, Florin Cîțu, avertizează: ”Puneți-vă bani deoparte, trebuie să plătiți miliardele în plus”

Fostul premier al României, Florin Cîțu, afirmă într-un mesaj publicat pe Facebook că românii ar trebui să pună bani ”deoparte”, pentru că, în perioada următoare, vor trebui să suporte ”miliardele în plus pentru legea salarizării unitare”.

Bușteniul a fost distrus de viitura extraordinară. Șuvoaiele au săpat în asfalt și au măturat totul în cale

Viitura cu o forță extraordinară care a măturat duminică orașul Bușteni a lăsat în urmă dezastru.